Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Alexandru Rafila, despre sindromul morţii subite la adulţi: "Dacă acești factori de risc sau boli sunt evidențiate o putem evita"

Alexandru Rafila, despre sindromul morţii subite la adulţi: "Dacă acești factori de risc sau boli sunt evidențiate o putem evita"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:08 27 Iul 2022 Modificat la 22:11 27 Iul 2022
Alexandru Rafila
Sursa foto: Antena 3

Întrebat dacă acest sindrom al morţii subite a existat şi în trecut şi cum ar putea fi prevenit sau evitat, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a spus:

"Moartea subită, a existat tot timpul. Sigur, nu putem să facem aprecieri decât dacă facem un studiu sau niște studii care să certifice o creștere a cazurilor de moarte subită.

De verificat fiecare grupă de vârstă care este afectată de moartea subită. De evaluat riscurile persoanelor care au avut moarte subită, pentru că riscurile pot să fie de natura unei boli care a fost sau nu a fost descoperită.

Ea poate fi descoperită, de exemplu, la examenul anatomopatologic sau e vorba de comportamente la risc, consum excesiv de tutun, de alcool sau alte lucruri de genul ăsta. Am văzut că nu era cazul. Erau persoane care erau sportive, nu cred că aveau astfel de probleme", a spus Alexandru Rafila la Antena 3.

Cum poate fi prevenită sau evitată moartea subită la adulţi

Sindromul morții subite la adult este deja un fenomen în America. Acolo, 210.000 de tineri mor din cauze necunoscute anual. Medicii transmit că în cele mai multe situații inima tinerilor se oprește brusc și nici măcar autopsia nu poate determina cauza exactă a decesului.

"Pentru că trăim într-o lume foarte tensionată, suntem supuși multor tipuri de presiuni, inclusiv utilizare excesivă a echipamentelor IT poate să fie și asta o cauză.

Cred că dezvoltarea serviciilor medicale preventive care să permită evaluarea periodică a fiecărei persoane încă de la o vârstă tânără, este esențială pentru descoperirea unor factori de risc sau unor boli care pot să ducă la apariția acestei morți subite.

Dacă acești factori de risc sau boli sunt evidențiate, atunci sigur că se poate acționa încât moartea subită să fie evitată.

Nu l-am analizat în mod deosebit. Chiar o să mă uit pe statistici să vedem dacă pot să vin cu niște cifre, dacă aceste cazuri de moarte subită reprezintă un procent semnificativ din totalul deceselor din România", a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.  

×
x close