Scrisoare deschisă adresată
Domnului Traian Băsescu, Președintele României,
Domnului Mircea Geoană, Președintele Senatului,
Doamnei Roberta Anastase, Președintele Camerei Deputaților,
Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,
Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educației Naționale,
Președinților partidelor politice parlamentare,
Educația publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat și democrat-creștin, educația publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mișcările democratice: o societate formată din cetățeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ și neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea via?a politică. În orice societate modernă nivelul democra?iei este strâns legat de cel al educa?iei. Apărarea acestei legături este condiția indispensabilă a libertății și pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au față de educație, partidele românești și responsabilii politici au prilejul să-și dovedească atașamentul față de valorile democratice, precum și apartenența de substanță la marile familii politice europene.
Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învățământului românesc desconsideră relația dintre educa?ie ?i cetățenie. Dimpotrivă, el se hrănește dintr-o viziune managerială ?i utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al ?colii sau universită?ii. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic și de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supraviețuie?te vechiul comandament socialist al integrării dintre învățământ și producție.
În învățământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanțării care urmează elevul", cel al reducerii duratei studiilor obligatorii și cel al mobilității cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a școlii.
Într-un sistem de educație în care elevii sunt slab și, mai ales, inegal pregătiți, iar infrastructura școlară este adesea precară, „finanțarea care urmează elevul" va adânci diferențele de pregătire dintre elevi, transformând educația de calitate într-un privilegiu de grup social și spulberând definitiv speranța egalității de șanse a tinerilor români în materie de formație și carieră.
Refuzând, în opoziție cu practica europeană, școlarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 și 18 ani, împingându-i către condiția de forță de muncă necalificată.
Dubla dependență a școlii fața de Ministerul Educației și de administrația locală, agravată de preconizata desființare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcțiile școlilor, inspectorate, personalul politic și administrația locală, punând sub semnul precarității însăși profesia de educator.
În învățământul superior, proiectul de lege întărește capacitatea de control și intervenție a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcționare exclusiv antreprenoriale. Autonomia ?i democra?ia din universită?ile române?ti, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieții noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal ?i îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democra?ia internă a Universită?ii este subminată printr-un gest politic grăbit.
Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învă?ământului european. Proiectul anulează con?inutul autonomiei ?i deschide calea politizării Universității prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înfiin?a ?i desfiin?a discreționar programe de studii ?i de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universită?i în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educației și agențiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime și ultimele marje de libertate permise spațiului academic. Dacă litera și spiritul proiectului vor deveni lege, Universitățile române?ti riscă să fie aduse într-o situație de dependență politică și de mediocritate intelectuală.
Considerăm că ideea Universită?ii prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic și al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoa?terea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de produc?ie a unor competen?e solicitate de o piața a muncii lipsită de claritate și perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universității, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale ?i capacită?ii critice.
În toate societă?ile moderne, școala și universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva ?i a transmite cunoa?terea. Membrii corpului academic nu-și pot îndeplini misiunea dacă sunt trata?i ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi ?i de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spațiului academic. Aceasta lege consacră domina?ia unui mod greșit de a înțelege eficiența, mascând în același timp de o manieră rudimentară diminuarea investiției publice în educație. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar și pe cel național al școlii și al Universității. Școala nu-și mai propune să construiască conștiința civică și națională a tinerelor generații, să formeze persoane adaptabile cultural și profesional, ci numai „competențe" limitate și improbabile pentru o piața a muncii a cărei evoluție nu o mai poate prezice nimeni.
Vă cerem așadar să constatați împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul național de educație, să opriți procesul de aprobare a proiectului de lege și să vă exercitați atribuțiile pentru relansarea dezbaterii publice și naționale în jurul reformei învățământului.
Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. București), Conf. Dr. Ionela Bălu?ă (Univ. București), Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. București), Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. București), Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. București), Lector Dr. Silvia Marton (Univ. București), Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. București), Prof. Dr. Florin Țurcanu (Univ. București), Prof. Dr. Lauren?iu Vlad (Univ. București), Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. București), Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. București), Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. București), Asist. Ștefan Apăteanu (Univ. București), Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. București), Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. București), Lucia Vodă (Univ. București), Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. București)
Mai multe detalii aici.