Iată care sunt acestea:
Lumina difuză are scopul de a pregăti pasagerii pentru evacuare, nu pentru somn
Ochii sunt deja adaptaţi la întuneric, astfel că poţi vedea mai bine odată ce ajungi în exteriorul avionului.
Toaleta se poate descuia din exterior
Oricine poate deschide uşa toaletei din exterior. De obicei există un mecanism ascuns în spatele plăcuţei de pe uşă care interzice fumatul.
Aerul pe care îl respiră pasagerii este de la motor
Aerul din interior este de fapt aer comprimat de la motor. O mare porţiune ajunge în cabina pilotului, iar restul este pentru pasageri.
Pilotul te poate aresta în timpul zborului
Pilotul are autoritate aproape nelimitată când uşile aeronavei sunt închise. Poate să aresteze persoane, să scrie amenzi şi chiar să accepte testamentului unui pasager pe moarte.
Piloţii adorm în timpul zborului
Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, între 43 şi 54% dintre piloţii chestionaţi au recunoscut că adorm în timpul zborului, când avionul este pe pilot automat.
Unii pasageri fură vestele de salvare
Vestele de salvare, aflate sub fiecare scaun al avionului, reprezintă suveniruri pentru unii pasageri.
Există mânere speciale în caz că însoţitorii de zbor cad din avion
Mânerele de lângă uşă, chiar în interior sunt acolo pentru ca însoţitorii de zbor să se asigure că rămân în avion dacă, în cazul unei evacuări de urgenţă, pasagerii încearcă să îi împingă din drum.
Masca de oxigen îţi asigură aer doar 15 minute
Măştile de oxigen asigură aerul doar pentru 15 minute, dar este suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde se poate respira normal.
Piloţii primesc mese diferite în caz că una dintre acestea le face rău
Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi, acest lucru făcându-se în caz de toxiinfecţie alimentară.
Însoţitorii de zbor nu urmează, cel mai probabil, regulile privind folosirea telefoanelor mobile
Potrivit unora, însoţitorii de zbor mai încalcă regula impusă tuturor celor din avion.