Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei “Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ajung acasă. Mama să stea liniștită” - mărturia pacientului care a primit transplant de inimă la Spitalul Floreasca

“Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ajung acasă. Mama să stea liniștită” - mărturia pacientului care a primit transplant de inimă la Spitalul Floreasca

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 23:53 17 Feb 2022 Modificat la 00:23 18 Feb 2022
pacient transplant cardiac
Sursa foto: Antena 3

"Mulţumesc lui Dumnezeu că am ieşit cu bine(...). I-am zis mamei să stea liniştită, să nu se sperie", spune pacientul Costache Marius.

"Am avut pus un stimulator în 2021. L-au pus ca să ajute inima, ca să pot să mai rezist până la transplant", a mai spus el.

"Oboseam când făceam efort"

Operaţia a fost un succes al echipei coordonate de medicii Horațiu Moldovan și Horațiu Suciu. Pacientul de 31 de ani a primit o inimă de la o tânără de 20 de ani aflată în moarte cerebrală.

Intervenția a durat aproape cinci ore și a însemnat o coordonare perfectă între echipele medicale din București și Târgu Mureș. 

Conf. Univ. Oana Fronea, medic primar cardiolog, spune că tânărul suferea de insuficienţă cardiacă. "Suferea de cardiopatie dilatativă nonischemică. (...) Din fericire a avut această oportunitate să îşi găsească un cord cu care sa fie compatibil", a declarat medicul cardiolog pentru Antena 3.

Cum arată viaţa după transplant

"Nu este o viaţă uşoară, pacientul este supus unor controale. Este supus terapiei imunosupresoare", mai spune Oana Fronea.

Dr. Mihai Cacoveanu, şef compartiment ATI, spune că pacientul se simte bine. "A fost o bucurie pentru noi că am putut face acest transplant", a declarat el.

Clinică de Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Floreasca

La Spitalul Floreasca din Capitală funcţionează singurul centru acreditat de transplant cardiac din București, în cadrul Clinicii Universitare de chirurgie cardiovasculară, condusă de prof. dr. Horațiu Moldovan.

Prof. Horaţiu Moldovan spune că se face un an pe 1 martie de când s-a deschis această nouă unitate. "Am implantat primul cord artificial în decembrie anul trecut şi transplant cardiac în urmă cu o lună pacientul urmând să fie externat", a declarat el.

"După un an de activitate am mărit numărul de intervenţii chirurgicale semnificativ (...). Cred că intervenţiile s-au mărit de câteva ori şi colectivul a evoluat", a mai spus medicul.

Clinica este dotată complet, are două săli de operaţie care funcţionează zilnic în regim permanent și dispune de un compartiment de terapie intensivă.

"Este desigur necesară augumentarea numărului de paturi a acestei secții clinice, iar o dimensiune relativ mică pentru ceea ce este chemat să facă astăzi și avem în vedere și solicităm, desigur, conducerii Spitalului Clinic de Urgență București și Ministerului Sănătăți, augumentarea numărului de paturi în această unitate clinică.

Dorim să dezvoltăm un compartiment de chirurgie vasculară periferică și endovasculară. Suntem în măsură să depunem un memoriu în acest sens, pentru a obține o bază mai largă în care să ne putem desfășura activitatea.", a declarat dr. Horațiu Moldovan.

×
x close