Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Tânăr soldat, ţinut ostatic de teroriştii din Gaza. Mătuşa lui face un apel disperat: ”E ţinut în cătuşe”

Tânăr soldat, ţinut ostatic de teroriştii din Gaza. Mătuşa lui face un apel disperat: ”E ţinut în cătuşe”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:57 23 Oct 2023 Modificat la 22:57 23 Oct 2023
Tânăr soldat, ţinut ostatic de teroriştii din Gaza. Mătuşa lui face un apel disperat: ”E ţinut în cătuşe”

Nepotul său, Barr, este un soldat în vârstă de 21 de ani care a fost răpit de teroriştii Hamas, la festivalul de lângă granița Israel - Gaza.

Tânărul lucra acolo ca paznic. Are patru fraţi acasă iar situaţia lor este una deosebit de grea.

El a deschis uşile pentru ca mai mulţi oameni să iasă de la festival. A vrut să îi salveze dar a fost şi el rănit în urma atacului Hamas. Tânărul s-a alăturat poliţiştilor care luptau cu teroriştii dar a fost capturat. 

Hamas a anunţat astăzi că a eliberat două femei cu vârste de peste 80 de ani, din motive umanitare. Mătuşa tânărului soldat a spus în direct la "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea" că nu ştie când va fi eliberat şi nepotul său.

"El fiind un bărbat tânăr, s-ar putea să nu fie eliberat curând", spune ea.

"Dintr-un video primit de la Hamas nu am văzut că a fost rănit deşi a fost lovit de o grenadă, dar ultimul lucru pe care îl ştiu e că e bine, e ostatic ţinut în cătuşe. (...) Toţi trebuie să fie eliberaţi, nu doar două femei în vârstă. Este foarte dureros pentru noi, părinţii sunt epuizaţi, e foarte greu", a mai spus ea.

"Vreau ca armata să intre în Gaza dar numai după ce ostaticii vor fi aduşi înapoi", a adăugat mătuşa soldatului răpit de teroriştii Hamas.

Peste 220 de ostatici israelieni, străini sau cu dublă cetăţenie identificaţi de Israel au fost duşi în Gaza de combatanţi ai Hamas în timpul unui atac sângeros fără precedent lansat pe 7 octombrie, care a declanşat un război.

Citeşte şi: Război în Israel. Ziua 17 | Hamas anunță eliberarea a altor doi ostatici din motive umanitare

×
TOP articole
x close