ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la Sinteza zilei, de la Antena 3, că partidul pe care îl reprezintă menține disponibilitatea unei colaborări la nivel de coaliție de guvernare cu PSD-ul, amintind că, înainte de alegerile locale, ALDE a pus la cale o înțelegere la vedere cu social-democrații.
Cu toate acestea, Tăriceanu a subliniat că ALDE și-a dorit, pentru alegerile parlamentare, să meargă cu liste separate și cu un program dedicat electoratului liberal.
”Noi vom fi în următoarea guvernare o busolă care să arate drumul corect”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.
Copreședintele ALDE a comentat în emisiune și sondajul comandat de USR, potrivit căruia partidul lui Nicușor Dan urcă pe locul doi în ierarhia partidelor, arătând că are motive serioase să-l creadă neverosimil. Chiar dacă USR-ul împarte bazinul electoral cu PNL, iar cifrele sunt compatibile, nu era niciun indiciu privind o asemenea creștere în sondaje, a subliniat Tăriceanu.
Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a criticat ”neputința” PNL-ului de a găsit un candidat în interiorul partidului pentru funcția de premier, cu doar câteva zile înainte de ziua alegerilor.