Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Românii ar putea să călătorească în SUA fără vize începând cu 1 decembrie 2025

Românii ar putea să călătorească în SUA fără vize începând cu 1 decembrie 2025

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:36 28 Sep 2023 Modificat la 10:53 28 Sep 2023

În luna martie a acestui an, senatorii americani au făcut primul pas important: au introdus proiectul de lege prin care se recomandă includerea României în programul Visa Waiver. 

Ambasadorul nostru la Washington spune că Statele Unite ne oferă asistență tehnică pentru îndeplinirea condițiilor de intrare în program. 

Una dintre condiții este ca rata de refuz să scadă sub 3 procente. 

”Nu am nicio îndoială că România va intra în programul Visa Waiver la 1 decembrie 2025. Sunt gata să pun și rămășag cu dumneavoastră pentru că știu cum stau lucrurile, știu care este angajamentul Statelor Unite în această direcție, știu ce face România și ce a făcut România în ultimele luni în această direcție. Avem un comitet interministerial și știm cum arată cifrele. 

Cifrele arată bine și vor arăta și mai bine anul viitor, adică știți că avem de fapt două culoare pe care alergăm în același timp”, a declarat Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, într-un interviu exclusiv acordat lui Mihai Gâdea pentru emisiunea Sinteza Zilei. 

”Pe de o parte, sunt câteva acorduri privind prevenirea și combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere și, pe de altă parte, avem această rată de refuz care anul acesta sperăm să fie undeva spre 7-8% și care trebuie să fie sub 3% într-un an fiscal american, adică de la 1 octombrie până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor. 

Acest lucru suntem convinși că îl putem face anul viitor. Aceste acorduri să fie încheiate anul acesta și anul viitor să putem să ne concentrăm doar pe această scădere a ratei de refuz sub 3%. 

Este un proces formal în care Departamentul Securității Naționale împreună cu Departamentul de Stat al Statelor Unite propun Congresului ca România să devină parte a programului Visa Waiver și suntem convinși că putem să avansăm în această direcție. 

Va fi un pas extraordinar, în primul rând, nu pentru mândria noastră, dar pentru statutul României în raport cu Statele Unite”, a mai spus Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington. 

”România este unul dintre cei mai importanți contributori în materie de informații către Statele Unite” 

”Este mai mult o chestiune de statut, pentru că nu poți să fii de 20 de ani în NATO, să împarți cu americanii informații dintre cele mai sensibile, și România este unul dintre cei mai importanți contributori în materie de informații către Statele Unite, să ai baze militare americane pe teritoriul României și să mergi, totuși, la Consulat pentru viză. Nu este normal să se întâmple acest lucru”, a mai spus Andrei Muraru în emisiunea Sinteza Zilei.

×
Etichete: viza Andrei Muraru
x close