După ce dimineața a avut loc masacrarea la Otopeni a celor 40 de tineri elevi ai școlii de la Câmpina, noaptea a urmat oribila crimă colectivă de la Ministerul Apărării.
Noua putere instalată imediat după fuga dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu se impusese verbal la Ministerul Apărării: un personaj trecut pe tușă din cauza descoperirii apartenenței sale la GRU, generalul Nicolae Militaru.
Prima acțiune a generalului Militaru pare a fi aceea de a-l lichida pe cel care îi descoperise și dezvăluise calitatea de cadru al spionajului militar sovietic, operațiune realizată la contraspionaj de către locotenent-colonel Trosca și colegul său, Eugen Cotună.
Diabolică asasinare a USLA-șilor nu este nici astăzi pe deplin elucidată. Militaru i-a chemat pe Trosca și colegii săi de la USLA pentru a apăra MApN de teroriști. Luptătorii USLA au primit ordin, ca înainte de a ajunge la Ministerul Apărării în Drumul Taberei, să îl ia din drum pe un reprezentant al CFSN Ionescu.
Nu îl chema Ionescu, deși presa a încercat multă vreme să dea de urma lui. Avea trei identități. Îl cheamă Constantin Isac. De ce a fost multă vreme o fantomă? Ce rol a avut? Ce a văzut? Veți afla în premieră.
”Nu am putut să credem că cei care ne cheamă, ne și omoară”
Băieții din trupele speciale au ajuns la destinație și au găsit exact dispozitivul descris prin stații de colegii din dispecerat. Au oprit în spatele ultimului tanc și au așteptat ca soldații să vină să îi preia.
”Am ajuns în zona în care ni s-a ordonat. Ne-am oprit și am luat legătura cu ei. Ni s-a spus să mă dau jos, să o iau prin fața tancului, așa, și să intru în curtea ministerului. Dar la un moment dat au început să tragă. Tancul care era pe partea stângă a tras o rafală în noi, i-a rănit pe cei din spate. Din toate părțile s-a tras în noi”, povestește Constantin Isac.
Trosca a realizat că vor fi victime sigure ale unei înscenări macabre. Bărbatul a și fost împușcat.
”Când a fost împușcat, n-am văzut, am văzut urmările, l-am văzut împușcat în cap, iar el era cu mâinile ridicate”, spune Constantin Isac.
Constantin Isac a supraviețuit ca prin minune acelui episod. Un om trecut acum de șaptezeci de ani, inginer, campion judoka, a fost și el rănit. Șapte oameni din cele două ABI-uri în care se aflau USLA-șii au fost omorâți, fără ca vreunul dintre ei să tragă vreun glonț sau să încerce vreun atac asupra cuiva.
”Cei care au fost acolo, care au murit, au fost eroi, pentru că n-au tras. Noi am fost acolo, n-am tras împotriva lor, n-am provocat bătălia, nu că n-am fi fost specialiști, ci pentru că nu am putut să credem că cei care ne cheamă, ne și omoară”, mărturisește Constantin Isac.
11 copii au rămas orfani
USLA-șii au fost imediat transformați în teroriști, hrănind psihoza și setea de sânge a unei populații dezlănțuite. Au lăsat fără tată 11 copii.
Gheorghe Trosca, Ion Muicaru, Eugen Cotună, Emil Oprea, Constantin Surpățeanu, Teodor Neagoe, Costache Ion. Acestea sunt numele ofițerilor antitero (USLA) asasinați la MApN.
Trupurile lor au fost lăsate să zacă pe caldarâm zile în șir, din ordinul generalului Militaru, iar ABI-urile au fost inscripționate cu cuvântul TERORIȘTI.
Profanarea a fost una terifiantă, deși presa a scris mai tot timpul că Trosca a fost cel decapitat, în realitate capul lui Muicaru, șoferul uneia dintre mașini, a fost cel despărțit de trup și profanat.
USLA-șii au trecut în lumea de dincolo scuipați și batjocoriți. Furia mulțimii a făcut ca barbarismul din unii să își arate o față mai hidoasă decât ar fi crezut cineva vreodată.
O minune a făcut ca Ștefan Șoldea, șoferul ABI-ului în care s-a aflat locotenent-colonel Trosca să supraviețuiască împușcat în zona cervicală cu glonțul în gât și altul în braț.
Șoldea a fost bătut crunt în MApN, ținut în subsoluri și arătat de mai mari noii puteri ca terorist prins la MApN în 24 decembrie 1989.
Trupurile neînsuflețite și măcelărite ale USLA-șilor au fost ridicate de familii abia la începutul lunii ianuarie 1990. Șase dintre ei sunt înmormântați la Cimitirul Eroii Revoluției. Acolo e și comandantul lor, Gheorghe Trosca. Sunt camarazi pe veci.