Membrul Parlamentului European, Rareș Bogdan a discutat în această seară în direct, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, despre dialogul pe care l-a avut personal cu cancelarul austriac care se opune intrării României în spațiul Schengen.
Acesta susține că Karl Nehammer a invocat două motive pentru care nu este de acord ca România să facă parte din spațiul Schengen. Primul ar fi faptul că 180.000 de refugiați ucraineni au fost nevoiți să treacă pe teritoriul Austriei, dinspre Ucraina, iar al doilea că România a pus presiuni în ultimii ani pe companiile austriece din țara noastră.
"Pentru mine a fost un șoc. I-am spus câteva chestiuni și istorice și chestiuni de colaborare. Dânsul a făcut referire la 180.000 de refugiați care au fost nevoiți să treacă pe teritoriul Austriei dinspre Ucraina. I-am spus că la noi au fost peste două milioane și nu ne-am plâns, din contră am considerat că trebuie ajutați acești oameni.
O temă nouă pe care a spus-o prima dată comisarul Hahn la întâlnirea comisarilor de aseară, că au o problemă cu faptul că în ultimii ani și cu precădere în ultimul an s-au făcut presiuni pe companiile austriece din România. În momentul acela am întrebat unde s-au făcut presiuni? Iar dânsul a spus că are plângerea unor CEO care se plâng de rele tratamente din partea statului român.
Eu am spus că este imposibil. (...) România s-a purtat impecabil", a susținut Rareș Bogdan.