Plutonierul Ionuţ Claudiu Butoi, erou rănit în Afganistan, a luat viața de la capăt. Ionuț a fost invitatul lui Mihai Gâdea, miercuri seară, la Antena 3, unde a vorbit despre cum i s-a schimbat viața după accidentul suferit.
Pe 16 iulie 2008, Ionuţ Butoi, împreună cu camarazii Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a ajuns în Afganistan, iar pe 31 iulie, la exact trei zile după ce a împlinit 30 de ani, a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv, care a aruncat în aer maşina de luptă în care se afla.
În timpul nefericitului eveniment, sublocotenentul Dragoş Alexandrescu a murit. Ionuţ Claudiu Butoi a fost grav rănit. Suflul deflagraţiei l-a aruncat, iar în momentul căzăturii şi-a fracturat coloana.
Ionuț a stat în comă mai multe zile. După trei ani de recuperări, soţia l-a părăsit.
În ciuda afecțiunilor medicale, Ionuț Butoi este acum un învingător. S-a căsătorit cu Georgeta Elena, este fericit și își continuă cariera militară.