Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Iată ce să îi ceri lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă | Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru o zi luminată cu miracole divine

Iată ce să îi ceri lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă | Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru o zi luminată cu miracole divine

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 23:54 21 Apr 2022 Modificat la 00:08 22 Apr 2022
BeFunky-collage - 2022-04-22T000715.536

"Cea mai mare minune este că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri şi ne-a oferit prezența sa în viaţa noastră ca mod de viaţă. Eu asta fac în fiecare dimineaţă.

Primul gest, mă așez la marginea patului şi spun Slavă Ție Doamne, Sărut mâna Tată. Ajută-mă Tată astăzi să am o zi binecuvântată.

Nu mă reped nu mă grăbesc. Primele pasaje ale gândirii mele, primele momente de dimineaţă i le dau lui Dumnezeu şi întâlnirii cu Dumnezeu, adică îl salut pe El, apoi îmi continui lucrurile.

Cea mai mare minune din viaţa noastă este prezența lui Dumnezeu cu noi, în noi şi prin noi. Totul se face prin Duhul. Cum îl simţi pe Dumnezeu? Într-o stare de bucurie. Nu e pe logică este pe simțire.

Minunea din viaţa mea este că atunci când eram mic şi tatăl meu era alcoolic şi o bătea pe mama ea şi era violență în familie, eram 5 copii şi ne era greu, eram neputincioși, mă rugam şi strigam la Dumnezeu să mă ia din iadul acela.

Şi atunci au venit bunicii mei, părinţii din partea mamei şi m-au luat din iadul acela, m-au dus în casa lor şi m-au crescut ei. La ei era pace şi citeam în fiecare zi din Biblie.

De aceea îi indemn pe cei care ne urmăresc să nu treacă o zi, e degeaba ziua aia dacă nu ai citit un pic din Biblie.

Dacă nu ai citit un pic din cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu ai înălțat o rugăciune către El a trecut ziua degeaba că nu suntem animale. 

Ce vrea Dumnezeu de la noi?

Pe telefon există biblia online.  Ai dat frumos Evanghelia după Ioan ai dat click şi ți-a apărut capitolul 1. Deci nu citești în grabă. Evanghelia după Ioan capitolele 17,18, 19 zilele astea este aur.

Ce vrea Dumnezeu de la noi? Să facem cunoscută dragostea Lui lumii, oamenilor. Cumva, dacă citim din Biblie ne conectăm cu duhul lui Dumnezeu şi ne îndumnezeim. Prin cuvânt vine în noi puterea. Puterea este un cuvânt care se transformă în emoție.

Cumva legătura noastră cu Dumnezeu prin cuvânt nu este pe logică, este prin simțire.

Nu ar trebui să treacă o zi fără să ne întâlnim cu Dumnezeu. Pentru că noi când trăim în acest orizontal obișnuit efectiv ne panicăm. Vine anxietatea, vine depresia că tu stat conectat cu răul. Atunci tu ar trebui să părăsești orizontalul ăsta şi să ai nişte momente de înălțare la cer.

"Omul credincios care îl are pe Dumnezeu nu poate fi păcălit şi mințit"

Dacă tu dimineața începi cu Dumnezeu şi ai ajuns la birou. Acolo i-ați două minute, lași totul şi zici: Iisuse, fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul, ajută-mă. Înainte de orice spune Doamne Luminează-mă!

Dumnezeu e ca o lupă. Omul credincios care îl are pe Dumnezeu nu poate fi păcălit şi mințit. Aici e partea esenţială.

Să te conectezi cu Dumnezeu să îţi dea gândul cel bun în momentul potrivit pentru tine. Şi în câteva minute tu poţi să faci ce face un preot la biserică. Adică, Doamne dă-mi putere şi inspiră-mă să fac cutare. Fii concret cu Dumnezeu", a recomandat părintele Vasile Ioana în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.  

×
x close