Mai mult, rudele lui Nelu Ploieşteanu consideră că ceea ce se întâmplă este o batjocură la adresa artistului.
Sunt cinci zile de când artistul a decedat, iar trupul neînsuflețit este în continuare la IML.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, jurnalista Mara Bănică a criticat aspru felul în care s-a gestionat situaţia cu care s-a confruntat familia regretatului artist.
Mara Bănică: ''S-a întâmplat o nebunie care nu se mai opreşte, de cinci zile de când nea Nelu a murit''
''S-a întâmplat că am avut onoarea să îi cunosc familia în zilele astea şi să îmi dau seama cât de frumos îşi pot purta durerea, cât de decent şi cât de elegant, exact aşa cum era nea Nelu pentru cei care l-am cunoscut. Un rafinat, un om de un bun-simţ extraordinar. Nu cred că poate exista cineva care să îl fi cunoscut, să spună că nu era omul pe care eu încerc să îl descriu acum.
Pe mine, fiica lui Nelu Ploieşteanu m-a sunat noaptea aceea în care a murit. Nici nu mai ştiu, cred că era 3 dimineaţa, ceva de genul ăsta. A doua zi dimineaţa a mers la spital. Ea mă mai rugase să o ajut cu un apel public, pentru că în momentul în care Nelu Ploieşteanu a fost intubat, familia nu primea niciun fel de informaţii de la spital (...) În momentul decesului, la un moment dat, a fost o discuţie care mie nu îmi îngăduie familia să o fac publică în totalitate, dar care poate fi probată. A fost o discuţie în biroul managerului legată de prezenţa acestu virus în continuare în corpul lui nea Nelu sau nu. El era deja de trei săptămâni intubat şi după bine ştim, după 14 zile se iese din carantină.
Familia lui Nelu Ploieşteanu a cerut ca artistului să i se facă autopsie
Cred că este o logică de bun-simţ, pe care poate să o facă şi un copil (...) Am sugerat să se facă această autopsie. Este dreptul fiecărui aparţinător să ştie şi să îşi poată înmormânta tatăl, fratele, sora, soţul, soţia, ferească Dumnezeu copilul, că au fost şi cazuri de astea, aşa cum suntem obişnuiţi, fie că suntem creştini ortodoxi, catolici, orice am fi. Această cerere pentru autopsie, atenţie, se depunde la morga spitalului şi ajunge la un domn procuror care analizează şi aprobă sau nu. Cererea familiei a fost aprobată. Vineri seară, cadavrul este dus de la Florească la Institutul Naţional de Medicină Legală. De vineri seară până luni dimineaţă, nu a existat absolut nicio informaţie. De fapt, până aseară (...)
Probele prelevate din plămânii lui Nelu Ploieşteanu sunt pozitive
Abia astăzi de dimineaţă la 10:30 familia a fost anunţată că probele prelevate din plămânii lui Nelu Ploieşteanu sunt pozitive (...) Cinci zile, nu ştiu, nu lucrăm, nu avem voie să ne îmbolnăvim, sâmbătă, duminică, nu avem voie să murim, nu avem voie să nimic pentru că este weekend şi apoi, nu neapărat pentru că Nelu Ploieşteanu era un om atât de cunoscut, cu peste 50 de ani de carieră, mi se pare anormal, strigător la cer.
Discuția dintre Mara Bănică și șefa DSP București
Azi dimineaţă, la ora 9:30-10:00, m-a sunat şefa DSP Bucureşti, pentru că nu îi răspundea la telefon fiica lui Nelu Ploieşteanu. Mi-a spus că testul este pozitiv şi că din păcate nu poate avea loc o înmormântare aşa cum trebuie, dar că oricum nu ţine de ei. Am spus, cum, nici măcar o slujbă? Nu, slujbă în curtea bisericii nu e reglemenată în lege să nu se facă. Eu am luat de bună informația, am transmis-o mai departe și am vorbit la Biserica Sfantul Gheorghe Nou încercând să aibă loc această slujbă de înmormântare în curtea bisericii, după care să mergem cu el la cimitir. Preptul a spus, trebuie să întreb la Patriarhie. De acolo i s-a spus să spună DSP dacă se poate. Îi scriu șefei DSP București întrebând-o dacă pot depune o cerere în care să vă întreb dacă este interzis sau nu de lege să se facă o slujbă de înmormântare în curtea unei biserici. Răspusul a fost: poți să depui o cerere, răspunsul va fi nu. (...) În lege nu e stipulat. Până la urmă pot să fac această slujbă oriunde. Care e diferența dacă o fac în cutea unei biserici sau o fac în curtea unui cimitir. Eu nu văd diferența. Dacă o vede cineva, să mi-o explice și mie. Nu pot să îmi dau seama (...)
''Au spus că nu se poate să îl îmbrace''
Cei care manevrează cadavre în costume anti-COVID, îl ating oricum. Care e diferența că îl atingi și îl pui într-un sac, sau că îl îmbraci în hainele lui. Nu e vina lor. Eu i-aş întreba care e diferenţa, pe cei care impun aceste reguli.
''Dacă nu avem nici dreptul să murim, ce Doamne iartă-mă drept mai avem?''
Mihai, eu vreau să îţi mulţumesc în numele familiei lui Nelu Ploieşteanu pentru încercarea ta, care cred că e unică în România, de a alina durerile pe care oamenii le resimt în atât de multe familii (...) DSP-ul refuză aceste derogări. Nu ştiu ce se întâmplă la noi. Este strigător la cer. Adică, dacă nu avem nici dreptul să murim, ce Doamne iartă-mă drept mai avem?'', a spus Mara Bănică într-o intervenţie telefonică la Sinteza Zilei.