Tim Lister, producător CNN, a vorbit la Antena 3 CNN despre filmul cutremurător.
Lister spune că documentarul are în spate o investigaţie lungă şi o poveste fascinantă. De-a lungul mandatelor lui Vladimir Putin orice formă de opoziţie faţă de Kremlin şi regim a fost eliminată rapid. Navalny a fost unul dintre puţinii care s-au ridicat, Putin l-a considerat o ameninţare şi din păcate Navalny a ajuns după gratii.
Potrivit producătorului Tim Lister, Navalny reprezintă un exemplu trist de ceea ce se întâmplă cu oricine încercă să se opună celor de la Kremlin.
Documentarul, regizat de Daniel Roher, a căpătat o nouă relevanță după invazia Rusiei în Ucraina. Filmul este o relatare de la fața locului a populistului entuziast care a fost cândva candidat la președinție - și care a reprezentat o amenințare atât de mare pentru Putin încât a fost otrăvit, într-o tentativă de asasinare comandată de Kremlin.
Navalny a fost reținut în ianuarie 2021 și în prezent execută o pedeapsă de nouă ani într-un gulag rusesc.
El și-a petrecut o mare parte din sentință în izolare.