În timpul vacanței pe care a făcut-o împreună cu fiicele sale, una dintre fetele Danei Budeanu a fost surprinsă de fotografi în timp ce se îmbrățișa cu Jeniffer Lopez.
Dana Budeanu a intrat în direct la emisiunea ”Sinteza zilei” de la Antena 3, unde a povestit care este legătura sa cu celebra artistă și care este povestea din spatele pozelor în care fiica sa a fost surprinsă alături de Jennifer Lopez.
”O tandrețe sinceră. A fost un moment... Mai ales că este fetița mea și eu nu le expun deloc. Fetița mea a întâlnit-o absolut întâmplător, eram în același loc, și fetița mea era în vecinătatea bărcii, nu mai contează detaliile. A fost chemată de către Jennifer Lopez. Efectiv. Și pur și simplu s-a dus și a mai venit după vreo 15 minute, timp în care s-a întâmplat ceea ce vedeți. Bineînțeles, după aceea ea ne-a povestit. Noi eram la 15 metri”, a spus Dana Budeanu.
Mihai Gâdea a dezvăluit apoi faptul că Dana Budeanu și Jennifer Lopez au o cunoștință comună, pe Anastasia Soare, cea care deține faimosul brand internațional ”Anastasia Beverly Hills”.
”Pur și simplu cred că a fost ca o întâmplare, cum a fost ți întâmplarea din 2012, când am cunoscut-o pe Jennifer Lopez prin Anastasia și când chiar mi-a purtat și niște rochii, lucru pe care nu l-am comunicat niciodată. În momentul în care a fost fotografiată, era prezentă la un show Channel și toată lumea a crezut că este rochie Channel și de fapt s-a dat după că nu era Channel, era Dana Budeanu... adică nimeni. Dar ea, da, a ales să poarte asta. Ea pur și simplu a fost atrasă de Dănuța”, a povestit Dana Budeanu la Antena 3.