Deși altădată aliați și colegi de partid, azi cei doi politicieni au relații la fel de reci precum caloriferele din spitale și apartamente. Volosevici l-a acuzat direct pe Dumitrescu de sabotaj.
"Nu s-a dorit să se dea apă caldă ploieștenilor în vară de către onorabilul Consiliu Județean. A fost un sabotaj fără discuții și din nefericire a fost un sabotaj pentru 130.000 de ploieșteni. Se numește sabotaj şi domnul Iulian Dumitrescu trebuie să înțeleagă că nu este sabotaj împotriva mea. Este împotriva a 130.000 de ploieșteni și să le fie rușine", spune primarul Volosevici.
Războiul dintre cei doi este vechi, însă abia anul trecut s-a trecut la jocuri de culise și aceste jocuri i-au dus la un dezastru în Ploiești.
Citeşte şi: Vin notele de plată: Iluminatul festiv de la Ploieşti a costat dublu faţă de sezonul trecut
Iulian Dumitrescu este un personaj ce a făcut obiectul a mai multe anchete de presă. Jurnaliștii au devoalat faptul că înainte de a intra în politică, adică în 2012, acesta a fost legat de mai multe firme abonate la bani publici.
Dumitrescu a fost asociat în mai multe societăți comerciale. Ulterior și-a înstrăinat acțiunile, iar foștii săi parteneri au continuat să facă profituri importante. Una dintre persoanele față de care este încă apropiat, Angelica Lambrea, l-a și împrumutat cu o sumă importantă, potrivit declarației de avere a fostului senator.
Soții Lambrea, Angelica și Daniel, sunt născuți în Vălenii de Munte, coincidență, acolo unde s-a născut și Dumitrescu.
Un alt personaj cu care a împărțit participații în firme este și Grigore Vasile Viorel, un afacerist care și azi primește lucrări publice importante și sume pe măsură. Dumitrescu pare a fi un băiat deștept, pe stil nou, al administrației, conectat bine la vârful politicii. Și, din această poziție, pare că are drum liber la intervenții pentru funcții importante și cercuri de afaceri.