Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Unul din documentele prezentate de Antena 3 demască minciunile Ioanei Mihăilă

Unul din documentele prezentate de Antena 3 demască minciunile Ioanei Mihăilă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:06 19 Oct 2021 Modificat la 09:49 20 Oct 2021
pjimage (88)

Faptul că s-a prezentat în fața unei comisii parlamentare nu a oprit-o pe Ioana Mihăilă de la minciuni cu privire la situația pandemiei în România. 

Deși a recunoscut dezvăluirile Antenei 3, cu privire la avertizările legate de pandemie, primite de la INSP și alte instituții, Ioana Mihăilă s-a luat de specialiștii Institutului de Sănătate Publică, lovind specialiștii de acolo. 

Ministrul a declarat că INSP ar fi spus că ar fi nevoie de 450 de paturi ATI. Ei bine, aici Mihăilă minte cu sânge rece, a susținut Mihai Gâdea, cu documentele în mână! 

Pentru intervalul 1-14 septembrie, necesarul era de maximum 650 de paturi, specificat de INSP, iar după 14 septembrie - 1400 de paturi.

Doamna ori citește și nu înțelege ori, pur și simplu, nu a citit sau minte cu nesimțire, a fost concluzia realizatorului Antena 3. 

"Ioana Mihăilă este un om pe care cred că putem să îl evaluăm profesional după tot ceea ce a făcut în această perioadă și după clinica domniei sale unde are și epilări", a mai completat Mihai Gâdea, portretul fostului ministru al Sănătății. 

"Ioana Mihăilă este un om pe care cred că putem să îl evaluăm Problema nu e că minte doamna Mihăilă. Doamna Mihăilă nu există! N-o să mai fie ministru niciodată... Sper! Problema este cu acești oameni care o folosesc pe o astfel de doamnă tocmai pentru a face ceea ce face! Și pentru a NU face ceea ce ar fi trebuit să facă" - a concluzionat moderatorul emisiunii Sinteza Zilei.   

Ioana Mihăilă, după ce a primit aviz negativ pentru mandatul de ministru al Sănătăţii: "Niciodată nu am spus că pandemia a fost învinsă"

 

 

 

×
x close