Judecătoarea Gianina Terceanu, condamnată de Curtea de Apel la cinci ani și șase luni de închisoare pentru ca a primit mită pentru a da o soluție favorabilă în Dosarul Transferurilor, a vorbit la Sinteza Zilei, despre cum a fost ridicată de pe stradă pentru a fi adusă la audieri.
Fostul magistrat, cu o vechime de 17 ani în magistratură până a fost pusă sub urmărire penală, a povestit și cum s-au desfășurat faptele.
„Îmi lăsasem copilul la grădiniță, în data de 19 noiembrie, ora 9.40, s-a prezentat un domn comisar, mi-a spus să-l însoțesc la DNA. L-am urmat în mașină, am mers liniștită, mi s-a prezentat mandatul de aducere. Nu mi-a trecut prin cap atunci. Am citit mandatul, era consemnat o infracțiune de luare de mită, nu erau trecute numele celorlalți inculpați. Am fost dusă în fața unui procuror care mi-a spus că este Dosarul Transferurilor. Nu aveam avocat, nu am avut 4-5 ore avocat. Nu mi s-a prezentat niciun dosar, mi s-a spus că au probe că nu își permiteau să ridice un judecător dacă nu aveau probe. Domnul procuror mi-a spus dacă am de făcut un denunț și am fost trimisă într-o sală de consiliu să mă gândesc și în acest timp îmi venea apărătorul, după 23 ore am fost din nou dusă în față. M-a întrebat unde este cea 100.000 de euro dată de Gabi, denunțătoarea din dosar. Am spus unde sunt banii”, a declarat Terceanu.
„Dosarul a fost repartizat ciclic, nu aleatoriu, pentru că plecase un coleg (...)
„Denunțătorul din dosarul meu are calitatea de inculpat din alt dosar, îmi fusese prezentată de o altă persoană. Mi-a spus că îi cunoaște pe frații Beclai că ar putea să se ducă să discute o eventuală soluție. (...)Acolo a fost intermediarul și întâlnirea cu Giovani Becali. Nu îmi mai aduc aminte ce a spus. Mi-a fost teamă. Pentru că am fost sigură că voi da soluția temeinică și legală. Nu am promis nicio soluție. Asta am spus și intermediarului, care a fost și denunțătorul. Îi dă intermediarului un plic cu 10.000 de euro, la mine au ajuns doar 2000 de euro. Nu a fost înlăturată de procurorul de caz”, a mai spus fosta judecătoare.
Adevărata relație cu Cristi Borcea
În ceea ce privește relația cu Cristi Borcea, fosta judecătoare susțne că a fost doar una obuișnuită. „În rechizitoriul este consemant că ne-am plăcut. A fost doar o întâlnire. În sensul de a nu se da o altă conotație verbului a plăcea. Între doi oameni care discută și atât. Am avut doar o întîlnire de doar două ore. Am discutat despre dosar. Ulterior, la domiciliu, am găsit un plic cu bani. 10 mii de euro”, a comentat Gianina Terceanu.
În finalul intervenției, fosta judecătoare Gianina Terceanu a avut și o concuzie neașteptată: „Distrugerea intelectualilor este menirea românilor”.