Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Generalul David Petraeus, fost director CIA, predicţii despre razboi şi soarta lui Putin | "Nu e conștient că e atât de lipsit de opțiuni"

Generalul David Petraeus, fost director CIA, predicţii despre razboi şi soarta lui Putin | "Nu e conștient că e atât de lipsit de opțiuni"

Redacția Antena 3 CNN
11 minute de citit Publicat la 23:38 14 Noi 2022 Modificat la 00:22 15 Noi 2022
BeFunky-collage - 2022-11-14T233147.069
Generalul David Petraeus, fost director CIA, predicţii despre razboi şi soarta lui Putin Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Întrebat dacă crede că Rusia ar putea folosi arma nucleară în Ucraina, în Marea Neagră, pe Insula Șerpilor, David Petraeus, fost general al armatei americane, comandant al Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate a spus:

"Dacă ar folosi arma nucleară ar săpa o groapă şi mai adâncă decât cea în care se află Putin acum.

Situația cu care se confruntă Rusia e atât de gravă și el nu are ce face. Mobilizarea parțială nu a făcut decât să ia niște inși, să le pună în mână niște arme, adică niște carne de tun.

Dar oare carnea de tun îi poate opri pe ucrainieni? Poate da, o vreme, dar nu pentru mult timp. E o situație în care Ucraina a performat incomparabil mai bine, reușind să recruteze, să echipeze, să doteze, să-și organizeze forțele armate mult mai bine decât a reușit Rusia cu forțele ei. Rusia a mobilizat doar parțial.

Putin știe că nu poate face o mobilizare generală, pentru că abia atunci ar vedea că scade dramatic susținerea pentru el.

În plus, cred că nici Putin nu e conștient că e atât de lipsit de opțiuni. Putin încă mai crede că rușii pot îndura mai mult decât ucrainenii și speră că și americanii, europenii nu vor rezista nici ei.

Cred că se înșeală aici. Cred că Europa va trece peste această iarnă într-un mod impresionant. 

Capacitatea europeană de depozitare a gazelor este plină 93% și, iată, vin în continuare containere cu GPL cu care navele sunt acum în largul apelor europene, așteptând să le descarce gazele naturale lichefiate.

Deci, Putin se înșală. Dar el continuă se se uite în oglindă și îşi spune sunt liderul unei țări hotărâte, unei populații de ruși hotărâți, care pot îndura mai mult decât adversarii noștri.

Dar la un moment dat, el va trebui să își dea seama că nu e o situație sustenabilă. La fel cum americanii au înțeles că Vietnamul nu era sustenabil. Ori cum sovieticii și-au dat seama că Afganistanul nu era sustenabil. Au fost acolo lupte prea crâncene.

Și Ucraina, deși primește această asistență enormă de la americani, mai ales 19 miliarde de dolari arme în muniție, 13 miliarde ajutor economic, plus o mulțime din țările europene, în special cele din estul Europei, care le-au dat ucrainienilor sisteme compatibile cu ale lor, așa precum și România.

Asta a permis ucrainenilor să facă ceea ce au făcut, mobilizând mult mai mult decât a putut mobiliza Rusia.

"Nu văd vreun risc uriaș la adresa României"

- Care credeți că ar fi cel mai mare risc, cel mai mare pericol pentru România acum?

Nu văd vreun risc uriaș la adresa României. Ultimul lucru de care are acum nevoie Putin este un război mai mare. Ultimul lucru de care are nevoie este un răspuns global care ar urma după folosirea armei nucleare oriunde, inclusiv, de exemplu, în Marea Neagră.

Și cred că Putin a fost convins de liderii occidentali că asta ar fi o decizie îngrozitoare, greșită și că rezultatul ei ar fi ca ar pune Rusia într-o situație mai proastă decât cea în care este deja.

Şi să spui că nu mai are opțiuni, asta nu înseamnă că el e totuși prins într-un colț. Totdeauna mai are ceva de pierdut. Mai are ce pierde. Poate să-și piardă viața, poate să-și piardă funcția. Își poate pierde sprijinul celor din jurul lui, sprijinul oamenilor, al poporului.

Toate acestea există acolo ca opțiuni și sunt luni sau poate ani de zile la distanță de luptă grele, de mai multe sancțiuni. Ucrainenii vor lupta în continuare. Infrastructura va fi distrusă în Ucraina, dar la moment dat cred că rușii și Putin vor trebui să înțeleagă că trebuie să pună capăt acestui război.

Țineți cont de sancțiunile economice şi de faptul că toate industriile sunt afectate. Sunt amenințări la adresa fluxurilor de aprovizionare.

Încă de la început am oprit exportul de microcipuri către Rusia, ceea ce este foarte grav. Se spune că Rusia e disperată. A cumpărat mașini de spălat și le-a scos microcipul, ceea ce este un mod efectiv neeficient, de a face rost de cip-uri.

Deci au multe provocări și ei încă n-au ajuns la această concluzie, că această situație este ireversibilă. Și vor continua să piardă. Și trebuie să recunoască la un moment dat, vor înțelege că trebuie să își retragă forțele, așa cum se întâmplă acum cu Herson.

Apropo, ucrainenii le vor face viața foarte grea. Nu-i vor lăsa să-și mute forțele așa ușor. Ucrainienii vor continua să elibereze teritorii și Rusia va vedea că pierde teritoriile cucerite până acum.

Și pe măsură ce va avea de apărat o suprafață mai mică, rușii vor avansa în teritorii dificile. Și asta se va întâmpla în timp și singurul factor de accelerare la care mă pot gândi ar fi ca forțele ruse să înceapă să se prăbușească.

Când eram comandant la Bagdad și invazia Irakului și în alte situații, inclusiv în alte locuri în care am avut privilegiul să comand forțele noastre, am văzut situații în care forțele inamicului s-au prăbușit și atunci am încercat să ne dăm seama ce am făcut noi, ce a dus la această prăbușire ca să repetăm și altădată, dar e foarte greu. Pur și simplu e vorba de presiunea necontenită, neoprită.

Presiunea asupra armatei ruse ar putea duce la asta, dar nu pot garanta că se va întâmpla acest lucru.

"În cele din urmă, Rusia va înțelege că trebuie să se retragă"

- Credeți că vor reuși să dea jos guvernul pro-european din Moldova?

Nu cred că vor da jos acel guvern, dar nu e imposibil. Țineți cont că acel guvern a oscilat încolo, încoace, inclusiv când cu Rusia, când cu Uniunea Europeană, deci a oscilat și acum este unul înclinat mai favorabil spre Uniunea Europeană.

Dar la un moment dat cred și sper că vom vedea Moldova și Ucraina ca state membre ale Uniunii Europene.

În trecut am înțeles care sunt sensibilitățile Rusiei privind apartenența la UE și sigur am încercat să le menajăm. Acum garanția de securitate date Moldovei și Ucrainei sunt primordiale.

Ucraina a cerut o cale mai accelerată pentru aderarea la UE. Sigur, trebuie gestionate niște lucruri, dar vor fi ajutați.

Pot fi luni sau ani de zile distanță de azi, dar în cele din urmă, Rusia va înțelege că este nesustenabilă această opoziție și că trebuie să se retragă din acest câmp de luptă în care deja au pierdut de 4 ori numărul de soldați în 8 luni, decât cel pe care l-au pierdut în 9 ani în războiul din Afganistan, de unde au trebuit să retragă și de acolo până la urmă.

Deci nu e vorba doar de asta trebuie să-și dea seama că partea financiară, sancțiunile, restricțiile la importuri, la exporturi economice, toate aceste lucruri îi vor afecta și momentul va veni.

Deci, undeva în viitor, pe de o parte este Rusia. Pe de cealaltă parte Ucraina va avea și ea o situație în care va mai pierde din teritorii. America, Uniunea Europeană, NATO îi oferă garanții de securitate.

Va trebui un nou plan Marshall pentru reconstruirea Ucrainei. Țineți minte că în planul Marshall după al Doilea Război Mondial au fost 120 de miliarde de dolari pe care i-am oferit noi, americanii, Europei de Vest. Și a funcționat pentru că America a garantat securitatea Europei de Vest, o asistență extrem de generoasă și o garanție de securitate foarte valoroasă.

- Ce perspectivă aveți privind negocierile, discuțiile dintre Kiev și Moscova? 

În acest moment nu. Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fie deschidere către aşa ceva. E rezonabil să încurajez pe Zelenski să fie deschis la negocieri. Și a fost deschis totuși. Dar a spus la un moment dat că ar fi fericit să negocieze cu Kremlin dacă retrage forțele din Ucraina.

Când se întâmplă asta, se poate discuta după ce ne acordă și ne dau și despăgubiri pentru ce au făcut. Și atunci putem negocia cu aceste condiții. Bun, dar n-a cerut ca Putin să să fie înlocuit de la putere. Deci, sunt niște obiective pe care le înțelegem, obiectivele Ucrainei și  obiectivele Rusiei nu se suprapun, nu există zonă comună.

Va lua luni de lupte grele, poate un an sau poate ani de zile până când să se ajungă la punctul în care fiecare parte să ajungă la punctul în care să vrea să pună capăt acestei situații așa cum este ea acum, inclusiv negocieri.

Rusia pentru că e nesustenabil războiul, Ucraina, pentru că trebuie să oprească distrugerea infrastructurii Ucrainei. Deci, atunci când vor avea nevoie de un final, trebuie să existe o decizie că nu mai putem continua acest conflict.

Altfel, nici investitorii nu vor vă vrea să vină în Ucraina, să construiască, să investească, chiar dacă există uriașe capacități de IT, industriale și sunt extrem de impresionante aceste resurse.

Ei bine, dacă nu există o garanție de securitate foarte clară, nu va veni nimeni să investească și va fi greu de reconstruit o țară. Cum să reconstruiești Ucraina? Cum să convingi o mare firmă de construcții să vină în Ucraina în această infrastructură enormă care a fost și este distrusă.

Rusia atacă zonele sensibile din Ucraina care trebuie să facă faţă unei ierni foarte grele. Credeţi că ucrainenii vor ceda presiunilor?

Eu nu cred. Hotărârea ucrainienilor este mai mare decât la început. Vă amintiți podul de la Cherci? Pe zi ce trece ei sunt mai hotărâți să-și reia țara înapoi de la invadatorii ruși. Putin a spus că vrea să facă din nou Rusia mare și, de fapt, el face asta cu NATO.

Deci a vrut să stranguleze naționalismul ucrainian. Și, de fapt, nimeni  n-a făcut mai mult pentru a încuraja naționalismul ucrainenilor decât chiar Putin. 

La început Ucraina nu avea acest tip de rezistență, dar acuma i-ați convins mai mult. Ucrainienii sunt mai buni decât erau în 2014 și dacă americanii și europenii îi vor sprijini în continuare, Rusia o va aduce foarte greu, nu va avea mare succes. Dimpotrivă. Fiindcă suntem într-un moment în care cineva trebuie să-i spună adevărul lui Putin. Cine o va face?

Dar am văzut, nu există această cultură în Rusia. Nu o va face nimeni. Deci nimeni nu vrea să-i spună adevărul lui Putin. Ei știu că el este încăpățânat, vrea această invazie a Ucrainei și nimeni nu-și va asuma riscul să-i spună ceva invers, contrar a ceea ce vrea să audă.

Căt va mai dura războiul din Ucraina

 - Credeți că va fi un război lung?

Cel mai important este dacă forțele ruse se vor prăbuși, dacă vor începe să se clatine, să cadă complet, pentru că ucrainenii luptă pentru independența lor, este revoluția lor, independența lor e la mijloc.

Ei luptă pentru supraviețuirea lor ca popor. În timp ce rușii nu prea știu nici măcar de ce sunt acolo și pentru ce luptă. N-au motivație. Nu prea sunt hotărâți, nici nu sunt bine pregătiți, bine dotați, bine antrenați, n-au logistică. Vine iarna din nou, cetățenii din acele zone ocupate îi vor lovi, vor încerca probabil să-i și omoare. Uneori e o poziție foarte grea pentru soldații ruși.

N-au nici sprijin profesionist, nici arme și nu e imposibil ca ei la un moment dat să se prăbușească sau forțele ucrainene să pătrundă mai adânc în sudul țării și să folosească  rachete moderne dirijate de la distanță și să distrugă anumite structuri logistice, puncte de aprovizionare și să lovească inclusiv spatele fontului rusesc.

Ucrainenii au inițiativa strategică acum, iar rușii răspund la ce fac ucrainenii și nu invers. Întrebarea este din nou, dacă ei vor începe să se prăbușească, fiindcă atunci războiul se va termina.

Altfel, cum spuneam, va dura poate poate și ani de zile 2-3, imposibil de spus acum, depinde. Și pot schița și alți factori. De pildă, dacă SUA sau Uniunea Europeană sau alte țări din NATO, Marea Britanie vor continua să sprijine Ucraina, cum au făcut-o până acum atât de robust și dacă Europa va trece prin această iarnă și va ieși cu bine.

Repet, faptul că Europa are 97% din capacitățile de gaze pline este remarcabil. Țările din Uniunea Europeană au făcut acest lucru și Statele Unite au jucat un rol aici. Deci toți acești factori vor influența durata şi rezultatul războiului.

 - Cum credeți că arată viitorul lui Putin? Va supravieţui politic?

E greu de întrevăzut un scenariu în care el să fie dat jos de la putere mai devreme decât vrea el. Deși nu e imposibil.

Evgheni Prigozin și-a construit această bază de putere și un fel de armată personală, dar el este foarte atent cu retorica lui, să nu-l critice niciodată pe președintele Putin.

- Aveţi vreun sfat pentru liderii şi poporul român?

Liderii și oamenii trebuie să fie mândri de ce au făcut ca să ajute Ucraina și pe vecinii lor, și refugiații în toate privințele.

România trebuie să fie mândră de ce a făcut în ceasul în care ucrainenii au avut nevoie. Acea solidaritate umană directă la nivel individual.

Dincolo de asta, alt mesaj ar fi să rămâneți hotărâți, să păstrați determinarea, hotărârea să continuați acest lucru cu tot ceea ce s-a făcut până acum, pentru că asta generează progrese.

În 8 luni Ucraina a construit o armată mai puternică, mai capabilă decât a Rusiei. Și Rusia n-are ce face, nu poate face nimic pentru a inversa acest lucru.

Deci, hai să continuăm ceea ce am făcut. Să rămânem uniți și să păstrăm NATO mare. Și această hotărâre de unitate și scop comun și decizie să ajute democrația să prevaleze asupra creptocrației, autocrației din Rusia.

Trebuie să depășim și să ajutăm în continuare Ucraina să se reconstruiască, să se asigure, să aibă securitate, să-i ajutăm să devină o națiune încă și mai impresionantă, o democrație și un membru deplin al Uniunii Europene și poate, cine știe, și al NATO. 

- Cine va ieşi învingător din acest război?

O țară cu o dimensiune de 3 ori mai mică decât Rusia, cu infrastructură atacată este incredibil de neașteptată hotărârea poporului ucrainean. Deci nu trebuie nu exagerăm dacă spunem că președintele Zelenski și șeful statului major au răspuns într-un mod impresionant invaziei ruse", a spus generalul David Petraeus, fost director CIA, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea pentru Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

×
x close