"Trebuie să arătăm solidaritate în întreaga Uniune Europeană", a spus Timmermans referitor la situaţia din Ucraina.
Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene, "trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm această povară pentru unul sau două state membre, nu doar Poloniei sau României, ci că ne facem cu toţii partea noastră".
Frans Timmermans: Trebuie să reducem rapid dependenţa noastră de energia rusească
Vicepreşedintele Comisiei Europene susţine că trebuie să fim mai suverani în ce priveşte producţia şi pentru asta a prezentat un plan care speră să fie baza unei discuţii între lideri la Versailles, joi şi vineri.
Vă amintim că Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1.
"Dacă vor face asta, ne vom descurca", susţine Timmermans. "Avem planuri ca să ne asigurăm că asta nu va duce la blocarea economiilor noastre, că nu va duce la o problemă cu rezervele de energie şi lucrăm din greu ca până la finalul acestui an să reducem cu două treimi importurile de gaze din Rusia", a spus el.
"Cred că vom vedea foarte curând că sancţiunile asupra cărora am căzut de acord vor avea un efect negativ uriaş asupra regimului lui Putin. De asemenea cred şi vreau să fiu foarte clar, nu se exclude nimic. Am putea avea mai multe sancţiuni, am putea avea mai multe măsuri. Asta este o chestiune pe care liderii noştri o vor discuta mai târziu în această săptămână.
Vreau să spun un singur lucru: succes nostru este unitatea noastră şi vom face totul pentru a menţine această unitate şi pentru a veni în ajutorul acelor ţări care se află cel mai mult în pericol să fie puse sub presiune de Putin."