Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Fost judecător CCR, detalii din procesul de audiere a lui Sorin Oprescu în Grecia: "Dosarul ridică unele probleme"

Fost judecător CCR, detalii din procesul de audiere a lui Sorin Oprescu în Grecia: "Dosarul ridică unele probleme"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:20 30 Mai 2022 Modificat la 21:24 30 Mai 2022
sorin oprescu
Sursa foto: Antena 3

6 ore au durat audierile in procesul de astăzi. Avocații lui Sorin Oprescu din România şi din Grecia au încercat timp de 6 ore să le explice, astăzi, judecătorilor eleni că fostul primar a avut parte de o judecată nedreaptă în România, urmată de o condamnare nejustificat de mare de 10 ani şi 8 luni de închisoare.

Tot din partea fostului primar a vorbit şi Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională. Acesta le-a vorbit magistraților greci despre acea decizie a CCR din 2017 privind denunțarea protocoalelor dintre SRI şi procurori, prin care se făceau interceptările în dosare, Sorin Oprescu fiind şi el interceptat cu tehnica SRI în acest dosar.

Întrebat cât l-au audiat magistrații eleni şi ce întrebări i-au adresat, Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională a precizat: 

"M-au audiat cam jumătate de oră. Interesul judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena a fost destul de mare în această speță.

Au vrut să afle detalii din dosar, dar nu le pot da eu pentru că nu cunosc dosarul şi nu sunt specialist în penal.

Faţă de ceilalți pe mine m-au întrebat multe lucruri legate de procedura penală din România şi de ce se întâmplă în general. Instanța a vrut să afle în primul rând care sunt hibele din dosar, adică în ce măsură Sorin Oprescu a avut parte de un proces corect sau nu.

Sunt chestiuni care țin mai mult de imaginea justiției Române.

Ei au insistat şi m-au întrebat ce mi se pare mie în neregulă, iar eu nu sunt în măsura să comentez decizia unui judecător.

Dar dosarul în sine ridică unele probleme. Adică maniera în care a fost redactată hotărârea denotă un partizan vădit. Nu ştiu care au fost motivele pentru care judecătorul s-a exprimat aşa.

Adică este ceva aproape inadmisibil să faci referiri la viaţa particulară a unui om, să faci observații personale asupra unui inculpat.

Sorin Oprescu a fost zugrăvit în această decizie ca un monstru", a explicat Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. 

×
x close