O apropiată a sopranei a mărturisit că românca nu a putut vorbi din cauza lacrimilor, după ce a văzut momentul cu ea interpretând imnul României.
Iată mesajul transmis de Angela Gheorghiu, eroul lui Mihai Gâdea:
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că România este ţara mea, sunt ceea ce sunt pentru că în România am primit viaţă, educaţie şi iubire. Din 1990, m-am lăudat pe toate continentele lumii că sunt româncă şi aştept de atunci ca şi România mea să ştie asta.
Milioane de oameni de 23 de ani, când aud şi văd pe Angela Gheorghiu, ştiu cu siguranţă de România frumoasă, fără patetism eroul meu este România care, cu bune şi cu rele, rămâne în picioare, cu adevărata demnitate.
Îndemn România spre educaţie, cultură, creaţie şi progres.
Astăzi, paralizată de emoţie, este cea mai emoţionantă zi pe care o trăiesc în România din toată cariera mea.
Angela Gheorghiu a fost şi este mai mândră de orice că este româncă.
România are cel mai mare drapel din lume. Antena 3 a înscris tricolorul României în Guinness World Records™. "Avem un nou record mondial. Felicitări România! Felicitări Antena 3!" a declarat reprezentantul Guinness World Records™, Jack Brockbank.
Steagul a fost desfăşurat pe Aerodromul Clinceni şi a fost omologat în GUINNESS WORLD RECORDS™.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Rompetrol, Novensys, FabricadeSteaguri.eu, Aeroclubul României, Ministerul Apărării Naţionale, Dinner in the sky, Asociația Dedeman şi Caroli.