Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Doru Octavian Dumitru, despre momentul în care a fost reţinut de Securitate: "Nu am scris-o, ăsta a fost norocul"

Doru Octavian Dumitru, despre momentul în care a fost reţinut de Securitate: "Nu am scris-o, ăsta a fost norocul"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:11 20 Dec 2021 Modificat la 22:11 20 Dec 2021
2
Sursa foto: Antena 3

Întrebat cum a ajuns un om care făcea umor doar cu o singură referire la comunism şi cum a ajuns să fie luat de Securitate, Doru Octavian Dumitru, cel mai apreciat om de comedie din România a spus: 

„Mi-ați pus o întrebare de două volume. Aşa din ce îmi vine în minte lumea rădea la o replică în care spuneam că erau în gară, alergau, erau disperați ca să urce în tren şi era mult peron, mult peron, sub noroi.

Dar chiar era în Gara de Nord era o pojghiță de noroi, culmea, şi dedesubt era peron. Lumea se amuza de lucrurile astea. Chestii mai profunde, dacă vă referiți înainte de '89, da exista o monitorizare şi trebuia să îi zgândări ca să te ia la ochi.

Dacă erai insistent, insistent te luau la ochi, că erau glume la adresa preşedintelui. Chiar mi-a spus cineva că dacă erau la adresa regelui s-ar fi numite "crime de les majeste". Lumea era dorită să audă contre.

Vă dau un exemplu, care mie mi-a plăcut foarte tare cu Brigada ASE, unde unui interpret din brigadă, care era scund, i s-a oprit lumina şi în acel moment au fost vociferări în sală.  A venit lumina şi când a venit el zice: Cred că era de la tablou ( n.r tabloul cu Nicolae Ceaușescu). S-a rupt sala", a spus Doru Octavian Dumitru.

Doru Octavian Dumitru, despre momentul în care a fost reţinut de Securitate

„Am avut mai multe spuse şi făcusem un grup la Bacău şi pesemne că influențam tineretul. Şi atunci erau mai multe licee din Bacău de la care am avut mai mulţi băieți şi fete cu care eram în grupul Hilaris. Şi de acolo m-au întrebat că de ce, că asta ce înseamnă? Am avut un discurs cu Nicolae Ceauşecu cu greşeli gramaticale. Norocul este că scrisesem în minte parodia la Apus de Soare. Nu am scris-o, ăsta a fost norocul", spune Doru Octavian Dumitru care apoi a spus o serie de glume despre Ceaușescu, glume care în 1989 ridicau sala în picioare. 

×
x close