"Cronologic s-a întâmplat următorul lucru: anul trecut am asistat la o demență care cât de cât s-a desfășurat cu pauze și sincope (...) Abuzul, permanent, zilnic, de dimineață până seara, împotriva tuturor drepturilor fundamentale ale omului.
Este făcut, asumat, cu un tupeu nemărginit pe toate ecranele, susținut de toată presa, timp în care autoritățile care au condus România până în decembrie, nu schițează niciun sunet. (...) Restul politicienilor tac. Toată lumea tace. Nimeni nu iese împotriva acestor abuzuri. Nimeni! Nici măcar poporul.
În secunda în care halești, încet, încet, abuzuri mici, abuzuri mijlocii, abuzuri mari, ajungi să halești orice. Asta ni se întâmplă. Sunt 24.000 de morți de COVID-19, (...) care au fost înmormântați astfel. (...) Sunt 100.000 de oameni care au acceptat ca rudele lor, mama, tata copilul, fratele, sora, bunicii să fie azvârliți ca la groapa comună.
Nu este nicio diferență între un lagăr de concentrare și ceea ce se întâmplă acum, din punctul de vedere al înmormântării unui om.
Nu există așa ceva! Țara asta (...) crede că toți morții de COVID-19, ai tuturor, au fost înmormântați așa?!
Nu, pentru că am ajuns în situația în care tupeul nostru, al oamenilor simplii trebuie să fie mai puternic decât tupeul lor. Nu mai există altă soluție!", a declarat Dana Budeanu, la Sinteza zilei.