Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a vorbit luni seară, la Antena 3, despre lucrarea de doctorat a șefei DNA.
Întrebat la „Sinteza zilei” dacă Laura Codruţa Kovesi îşi merită titlul de doctor, Tudor Toader a răspuns: „Vă voi dezamăgi spunându-vă că da, merită. Sunt programele antiplagiat. Acolo şi dacă pui definiţia unui termen, un text de lege, spune că e plagiat. Eu îmi aduc aminte momentul acela. Era o temă despre specificul criminalităţii organizate din Romania. Doamna Kovesi îşi încetase mandatul la DIICOT. Ce procuror decât unul din structură cunoaşte mai bine caracterul criminalităţii organizate? Când un procuror care a lucrat cu dosare grele îţi face o afirmaţie, are o altă greutate. Chiar am teza, am răsfoit-o din nou când au apărut discuţiile. Este o teză consistentă, în care se studiază specificul criminalităţii organizate din România. Am cugetul deplin împăcat că am contribuit la oferirea titlului de doctor. Luaţi teze de doctorat multe, vedeţi dacă 4 % nu e de multe ori depăşit, dat fiind specificul de la drept.”
În Consiliul General au fost 35 de voturi pentru menţinerea titlului de doctor şi o singură abţinere, neconstatându-se nereguli grave, potrivit anunțului oficial CNATDCU.