Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Când va fi gata Autostrada Moldovei. Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au anunțat câte loturi se inaugurează anul acesta

Când va fi gata Autostrada Moldovei. Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au anunțat câte loturi se inaugurează anul acesta

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:21 03 Oct 2024 Modificat la 23:42 03 Oct 2024
mihai gadea sorin grindeanu marcel ciolacu
Mihai Gâdea a mers împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și premierul României, Marcel Ciolacu, pe șantierul de la Autostrada Moldovei

Mihai Gâdea a mers împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și premierul României, Marcel Ciolacu, pe șantierul de la Autostrada Moldovei. Cei trei au discutat despre lucrările de infrastructură rutieră care se desfășoară în acest moment în țara noastră și drumurile care vor fi date în folosință până la sfârșitul acestui an.

„Azi suntem la peste 90% pe toate cele patru loturi, ceea ce ne face optimiști că, eu spun într-o lună, poate final de octombrie, să avem inaugurarea pe trei dintre ele, al 4-lea după o lună, undeva în noiembrie.”, a precizat Sorin Grindeanu, făcând referire la patru dintre cele 13 loturi aflate în lucru în acest moment.

„Pot să vă spun că eu n-am întâmpinat dificultăți. Am avut în planul nostru de guvernare discuții, „domnule, trebuie să facem autostrăzi”. M-am dus la Ministerul Transporturilor și am făcut lucrul ăsta. Nu s-a pus nimeni de-a 2-a în fața mea.
Eu știu că atunci când am venit, la sfârșitul anului 2021, le-am cerut celor cu care am lucrat în acești ani niște lucruri și încet, încet, uite că se îndeplinesc aceste lucruri, dar n-am descoperit apa caldă, domnul Gâdea. Totodată nu pot să mint să spun că m-a oprit cineva să fac ceva.

Nu știu ce a fost înainte, cert e că acuma avem finanțare și de fiecare dată ni se asigură această finanțare de la Guvern și ăsta e un lucru important, fiindcă fără bani nu se poate.

Astăzi, când vorbim, în România sunt 780 de km de autostradă și drum expres în execuție. Astăzi. Cu diverse termene. Unele dintre ele sunt luna viitoare, că în cei 800 intră și cei de aici (n.r. din Autostrada Moldovei). Până la sfârșitul anului, de acum încolo, mai dăm drumul la, zic eu, peste 150 de km. pot să spun câți am luat eu, din 2021: fac vreo 400 de km, România având 1.000 și ceva în total. Toate sunt în garanție. Dacă nu sunt bune, pe banii lor vin și repară. Garanțiile sunt făcute pe zece ani.”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Autostrada Moldovei este cel mai amplu proiect aflat în derulare în România. Va costa 4 miliarde de euro, fără TVA, este construită cu fonduri PNRR și trebuie terminată până în 2026.

×
TOP articole
x close