La patru zile după ce Parchetul European a anunțat că a deschis anchetă privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în Uniunea Europeană, ca urmare a interesului public extrem de ridicat, Laura Codruța Kovesi a venit în România.
Ea s-a dus țintă la Ministerul Finanțelor. Adică fix acolo unde se află toate documentele privind achizițiile de vaccinuri și de unde a izbucnit scandalul legat de contracte. Un scandal care a dus la demisia ministrului Alexandru Nazare, imediat după ce acesta a declarat că a avut rezerve când România a decis să cumpere 120 de milioane de doze de vaccinuri la o populație de nici 20 de milioane de locuitori.
100.000.000 euro, gaură la achiziţiile de vaccinuri
"Am transmis foarte clar faptul că volumele achiziționate depășesc necesarul, că vom avea un excedent care se va risipi, că banii se vor pierde și că trebuie făcută o strategie de rezolvare a acestei situații, pentru că o dată achiziționate dozele, ele trebuiau fie utilizate, fie cumva reutilizate prin vânzare sau contractele renegociate.
Dar aceste lucruri le-am spus și le-am transmis în scris în ședințele de guvern de anul trecut, ședințe de guvern ale căror stenograme pot deveni publice.
Volumul era mult prea mare și nu se justifica achiziția. Am avut discuții la reuniunea consiliilor miniștrilor de finanțe de la Lisabona, puțin după, în luna iunie anul trecut, și în momentul în care, într-o discuție informală cu alți patru miniștri de finanțe, le-am transmis care este volumul achiziționat de România a fost un moment cel puțin bizar, pentru că toți au fost mirați de un volum atât de mare achiziționat de România", spune Alexandru Nazare, fost ministru de Finanţe.
Parchetul European anunță că nu vor fi date alte detalii în această etapă a anchetei, însă scandalurile legate de contractele de achiziții s-au complicat exponențial în ultimele zile și în România, dar și la nivelul Uniunii Europene.
În Parlamentul European, cu rapoarte și anchete care iau amploare, la noi explodează un raport devastator al Curții de Conturi. Un audit realizat la Ministerul Sănătății, care a constatat, la finalul anului 2021, un minus de inventar la vaccinurile COVID, de peste 533 de milioane de lei - adică peste 100 de milioane de euro.
Există neclarități majore privind aproape 2,5 milioane de doze de vaccinuri, iar Curtea de Conturi precizează că departamentul juridic analizează dacă există fapte ce pot fi încadrate în prevederile Codului Penal. Adică să se facă și sesizare penală.
Și dacă nu existau și așa suficiente controverse, mai vine o bombă - România se pregătește să mai dea 1 miliard de euro pentru încă aproximativ 39 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, teoretic adaptate la varianta Omicron.
Din datele obținute pe surse de Antena 3 CNN, dar și de agenția Mediafax, este vorba despre încă 11,2 milioane de doze Pfizer, 4,5 milioane Moderna și 3,6 milioane Johnson and Johnson pe care să le cumpărăm anul acesta plus încă 19,6 milioane de doze Pfizer în 2023.
Asta în condițiile în care, din primele tranșe am folosit doar 16,9 milioane de doze din totalul de 94 de milioane cumpărate. Și plătim pentru a distruge dozele expirate, fiindcă, așa cum a explicat chiar ministrul Sănătății, nu găsim nici măcar cui să le donăm.
Cu alte cuvinte, cumpărăm acum un număr de doze mai mult de dublu față decât am consumat în perioada în care oricum se vaccinau mulți români și numărul infectărilor era mare. Era perioada în care oamenii nu puteau călători în străinătate fără certificat de vaccinare. Ori, acum, aproape nicio țară nu mai are astfel de condiții în vigoare.
Avem în față un scandal care se complică și care tinde deja să ne coste aproape 2 miliarde de euro. Procurorii parcă nu știu încotro s-o apuce.
Antena 3 CNN a întrebat la DNA în ce stadiu sunt dosarele privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID. Situația este extrem de încurcată, deoarece lucrurile se leagă și de contractele făcute la comun la nivelul Comisiei Europene, iar acolo scandalul a atins cote fără precedent, cu audieri spectaculoase în Comisia specială COVID înființată în Parlamentul European.
Anchetă la vârful UE. Parchetul european cercetează achiziţiile de vaccinuri
Comisia Europeană insistă că nu mai există nicio urmă a mesajelor dintre președinta Ursula von der Leyen și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, de la negocierea celor trei contracte pentru achiziția de vaccinuri Pfizer. Asta deși Ombudsmanul European, adică echivalentul Avocatului Poporului, continuă să le ceară de aproape 2 ani și a solicitat acest lucru și în Comisia specială COVID înființată în Parlamentul European, răspuns care a provocat reacții de revoltă.
Mai mult, Bourla a creat rumoare și pentru că nu a venit în fața Comisiei pentru audiere săptămâna trecută, trimițând în loc pe directoarea executivă, care și-a cerut scuze în numele acestuia, insistând că, de fapt, ea este cea mai măsură să răspundă la toate întrebările.
Audierea a devenit tensionată, mai ales când acesteia i s-a cerut să răspundă cu DA sau NU la întrebarea dacă vaccinul a fost testat vreodată înaintea punerii pe piață pentru a se vedea dacă are capacitatea de a opri transmiterea virusului. Janine Small, directorul executiv al Pfizer, a recunoscut că nu.