Amelia Dan, medic primar pediatru, a enumerat, joi, în cadrul emisiunii "Sfat de sănătate" de la Antena 3, lista cu medicamentele pe care nu ar trebui să le uităm acasă sub nicio formă, atunci când plecăm cu prichindeii în vacanţă.
Antitermicele, primele de pus în bagaj
"În primul rând, antitermicele sub formă de sirop, dar și sub formă de supozitoare. Asta este și motivul pentru care trebuie să știm că supozitoarele trebuie ținute la rece.
La fel ca şi la alimentaţie, le recomand mamelor să ia cu ele, în vacanţă, produsele care au mai fost testate acasă. Niciodată un produs nou. Antitermicele, care sunt şi antidurere sunt foarte necesare", precizează dr. Dan.
Sirop antivărsături, sărurile de rehidratare, de mare ajutor
"Nu trebuie să ne lipsească și siropelele care ne împiedică apariţia vărsăturilor sau care tratează vărsăturile. Sărurile în caz de vărsături, deci neapărat să avem 1-2 pliculețe.
Ar mai fi și medicamentele care ne ajută în cazul diareei, dar acum, ca și în cazul antibioticelor le recomand părinților să se consulte cu medicul curant, pentru că sunt copii cu tot soiul de alergii.
La fel ca și până acum, antibioticele pe care le luăm în vacanță sunt cele care au mai fost testate acasă. Nu le testăm în altă parte", mai explică medicul.
Antialergicele, de nelipsit
"Mai recomand şi antialergicele, atât sub formă de picături, cât şi sub formă de sirop. De asemenea, mai recomand şi picăturile de urechi şi cele de ochi. Trebuie să avem la noi, pentru că oricând se poate întâmpla ceva de genul acesta.
Să nu lipsească nici plasturii, soluţie dezinfectantă, iar pentru cei care au dermatite sau au o piele mai sensibilă, să punem în bagaj şi un unguent testat acasă", explică dr. Dan.
Dr. Dan: "Soluţiile pentru ţânţari, de regulă, după vârsta de 2 ani"
"Fiecare soluţie are particularităţile ei. Personal, le recomand părinţilor să verifice întotdeauna eticheta şi recomandările producătorului.
De regulă, după vârsta de 2 ani se pot folosi, dar aici fac o paranteză. Chiar dacă ele par foarte sigure, nu l-aș înmuia pe copil în soluție antițânțari.
Oamenii trebuie să înțeleagă că acestea sunt totuși niște soluții toxice. Putem să avem grijă și să punem ceva în cameră, cum ar pastilele acela speciale pentru țânțari. Vor fi niște mușcături de țânțari, dar nu avem un risc de absorbție a substanțelor chimice în tegument", ne mai spune medicul pediatru.
Crema de soare, obligatorie pentru copii vara, chiar și la plimbare
"Crema de soare este obligatorie în bagaj, nu doar în concediu, ci și atunci când ieșim cu copilul la plimbare. Crema de soare cu SPF 50 este recomandată. Evident, cu toate cremele, nu expunem copiii la soare în intervalul orar 11:30 - 16:30.
Soarele, benefic pentru bebeluși din prima lună de viață
Soarele este benefic. Soarele, apa, aerul nu pot face decât bine. Putem merge cu copilul la mare de cât s-a născut, pentru că sunt copii care se nasc la mare și nu au niciun fel de interdicție. Deci, e normal.