Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Simptomele artritei care ne afectează viaţa în mod direct. Dr. Opriş Belinski: "Se transmite şi pe cale sexuală"

Simptomele artritei care ne afectează viaţa în mod direct. Dr. Opriş Belinski: "Se transmite şi pe cale sexuală"

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 11:29 26 Apr 2022 Modificat la 11:49 26 Apr 2022
simptome artrita transmitere cale sexuala
Simptomele artritei care ne afectează viaţa în mod direct. Dr. Opriş Belinski: Se transmite pe cale sexuală" Sursa foto: Antena 3

"Artrita, medical vorbind, înseamnă durere la nivel articular însoţită de umflarea articulaţiei. Sunt foarte multe cauze pentru care poate apărea. Sunt cauze degenerative, în condiţiile în care ai artroză sau cauze inflamatorii, precum guta. Această afecţiune este foarte zgomotoasă, articulaţia doare şi se încălzeşte. Mai avem şi alte artrite inflamatorii, dar şi artrite infecţioase. 

Reumatismul este un termen umbrelă, care adăposteşte mai multe afecţiuni. Cea mai frecventă este cea degenerativă cauzată de artroză, în care avem o afectare progresivă. Apare durere, impotenţă funcţională", a spus medicul Daniela Opriş Belinski, marţi, în cadrul rubricii Sfat de sănătate de la Antena 3.

Prevenţia artritei, mai ales în cazul genunchilor

Sunt anumite arii, precum genunchiul. În acest caz, putem preveni. O greutate normală va încetini apariţia artrozei. 

Artrita se ia şi pe cale sexuală

Da, se poate! Există anumiţi germeni care pot da un tip de artrită septică, care să provoace o infecţie. Germenul ajunge direct în articulaţie. Mai există şi posibilitatea ca la anumiţi pacienţi cu particularităţi genetice, pe lângă alte infecţii, să apară şi artrita reactivă, care se manifestă tot prin durere articulară şi care răspunde foarte greu la tratament. 

Tratamentul artritei

Vindecarea totală o putem avea în artritele infecţioase. În momentul de faţă avem foarte multe antibiotice. De exemplu, gonococul răspunde foarte bine la tratament. Putem să avem vindecare fără leziuni.  În cazul artritei reactive, tratamentul poate fi de lungă durată. 

Tipurile de artrită care reapar după vindecare

Dacă ai ghinionul să te întâlneşti în viaţa cu mai mulţi germeni, din păcate da, poate reapărea. Nu capeţi imunitate. Poţi face de mai multe ori", a mai spus medicul. 

×
x close