"Există o confuzie între artrită şi arterită. Artrozele reprezintă o legătură degenerativă cronică cu evoluţie lungă în timp a oricărei articulaţii. Se uzează până în faze afansate până când osul este descoperit şi pacienţii au senzaţia că se freacă os pe os. Artrita este inflamaţia, infecţia unei articulaţii, iar arterita este afectarea unei artere, a unui vas de sânge", a explicat medicul ortoped Florin Bica, marţi, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea de Antena 3.
Cauzele apariţiei artrozei
"Artroza are cauze multiple. De cele mai multe ori, fractură după fractură, poate duce la apariţia artrozei. De asemenea, practicarea sporturilor de contact, care presupun traumatisme repetate, chiar şi minime, pot duce la uzura precoce a unei articulaţii.
Artroza nu este o boală a vârstnicilor. În general simptomatologia semnificativa care până la urmă face pacientul să meargă la medic apare începând cu vârsta de 40-45 de ani", a mai spus medicul.
Principalele simptome ale artrozei
"Principalele simptome sunt durerile. Durerile care apar la shimbarea vremii sau la efort. Durerile apar dimineaţa, la primele mişcări. Fenomenul de uzură nu-l poate opri nimic, ci cel mult încetinit. În stadii incipiente, atunci când sunt acele dureri la schimbarea vremii, se pot face cure balneare, fizioterapie. Dar toate acestea nu vindecă, ci doar întârzie procesul de uzură.
Singura modalitate de vindecare a unei artroze este artroplastica, adică protezarea pe care o facem în stadii extreme. Complicaţiile majore pot duce la incapacitatea funcţională, la dificultăţi de mers sau reducere capacităţii de efort" , a mai spus medicul.