”În funcție de puterea noastră și de voința de a ne abține de la mâncare ar fi bine să facem o pauză completă de la mâncare măcar o dată pe lună. Pentru că beneficiile pe care le are organismul din această oprire a alimentației sunt spectaculoase.
75% din energia noastră vitală este cheltuită pentru digestie și metabolism și dacă vrem să ajutăm organismul și ficatul în special, e bine să îi dăm o pauză. Și cea mai bună pauză nu este să mâncăm alimente de origine vegetală, ci să nu mâncăm. Pentru că fără hidratare corectă organismul este pus într-un impas, nu poate elimina toxinele, însă mâncarea nu este obligatorie. Atenție! Putem rezista fără mâncare chiar 40 de zile. Adică durata postului este interesant calculată în funcție de capacitatea organismului de a rezista fără alimente.Fără apă, nu putem rezista mai mult de câteva zile.
Deci este o pauză binevenită și, în momentul în care organismului îi punem acest stop de la digestie și metabolism, culmea este că el procedează la fel de detox interior, astfel încât reconfigurează sinteza de enzime, de celule noi, este o curățenie care se întâmplă acolo. Mai ales celulele din intestin, ele aproape că se schimbă în fiecare zi și efectiv a le lăsa timp de 24 de ore, contribuie la o curățenie profundă”, a declarat Mihaela Bilic la Antena 3.
Cât despre faptul că multe persoane țin post negru, în timp ce consumă, pe lângă apă, și cafea, nutriționistul spune că și ”ceaiul și cafeaua sunt doar niște lichide care nu intervin și nu strică cu nimic dorința de a ține post. De ce? Cafeaua are acel gust amărui și mai stimulează puțin contracția vezicii biliare”.
Cât despre riscuri, acestea sunt inexistente.
”Categoric, nu există niciun fel de risc și trebuie să explicăm persoanelor care au impresia că nivelul glicemiei este direct răspunzător de aportul de alimente, nivelul glicemiei este ținut de către ficat, deci noi indiferent că ținem post negru, sau că mâncăm proteine și grăsimi care nu au niciun strop de glucoză, rolul ficatului este de a menține glicemia și atunci nu depinde nici de voința noastră și nici de alimentație. Deci nu vă lăsați păcăliți pentru că mintea noastră este extrem de parșivă și ea are ca obiectiv să ne determine să mâncăm, însă vă recomand să vă așezați, să beți o gură de apă, să așteptați și o să vedeți că toată acea senzație de slăbiciune, de leșin, de lipsă de putere, dispare ca prin farmec.
Așadar, lăsați organismul, dați-i acest răgaz de 24 de ore și o să fiți surprinși că nu e doar un exercițiu de voință, dar chiar beneficiile pe care le simțiți a doua zi sunt chiar bune, nu doar în legătură cu postul religios, ci să ne propunem acestă zi de lipsă a mâncării, ca un obicei frecvent”, a mai spus Mihaela Bilic.
”A reduce două zile pe săptămână numărul de mese și a hotărî să mănânci doar seara o porție mare de legume sau o ciorbă de legume sau pește cu legume, orice astfel de decizie care presupune puțină mâncare, nu poate fi decât benefică!”, a concluzionat medicul.