Că ne place sau nu, moştenim foarte multe din comportamentul părinţilor noştri. Tot ceea ce ne formează pe noi ca oameni, toată personalitatea noastră este împrumutată, explică psihologul Anca Maftei.
Ceea ce este esenţial - sufletul sau sinele, are o perspectivă unică, dar tot ceea ce ţine de personalitate este cumva împrumutat.
"Îmi place să spun că, mai mult decât moştenim, noi suntem părinţii noştri: tot materialul genetic, toată perspectiva lor psihologică este încorporată în tot ceea ce sunt eu", spune Anca Maftei.
Ulterior, toate aceste secvenţe se îmbunătăşesc sau nu pe parcursul existenţei.
De ce ne simţim excluşi din propriile familii
În ciuda zestrei genetice şi psihice, relaţiile cu părinţii ridică probleme pentru majoritatea dintre noi şi nu o dată ne-am simţit excluşi din propriile familii.
Psihologul Anca Maftei spune că, probabil, că acest lucru se întâmplă după ce se schimbă zona de aspiraţii, zona de motivaţii, odată cu educaţia şi cu înmagazinarea cât mai multor cunoştinţe şi a culturii pe care noi o dobândim. Şi atunci nu ne mai regăsim alături de persoanele din copilăria sau tinereţea noastră. Şi este firesc să se întâmple aşa, pentru că atunci când căutăm o anumită relaţie, cu siguranţă ne bazăm pe valori comune, pe perspective relativ similare vizavi de viaţă. Este firesc ca atunci când am împărtăşit alte tipuri de experienţe cu alţi oameni să ne fie dificil să ne întoarcem poate la părinţii noştri sau prietenii din copilărie şamd.
Cum putem să ne îmbunătăţim relaţia cu părinţii
"E foarte important să coborâm în inimă, pentru că dacă rămânem la nivelul minţii întotdeauna vom găsi chestiuni care să ne separe. Întotdeauna vom găsi lucruri care să ne diferenţieze prin intelect şi tot ceea ce ţine de raţiune. Şi atunci, sugestia mea este să mergem undeva în inimă, acolo unde suntem uniţi, de fapt" - recomandă psihoterapeutul Anca Maftei.
"Asta face iubirea în perspectiva mea şi atunci încerc să fiu în zona de similitudini - ce mă asemuieşte de părinţii mei, să încerc să îmi focalizez atenţia acolo, să îmi mut din nou interesul vizavi de lucrurile pozitive pe care le-am primit cu siguranţă.
Coborând în inimă mergem către zona de gratitudine, de recunoştinţă, de bucurie. Cu siguranţă sunt astfel de momente, deşi creierul nostru ne joacă feste şi ne ancorăm în chestiunile mai puţin plăcute." - mai explică Anca Maftei.
Cum putem să ne îmbunătăţim relaţia cu fraţii sau surorile
Şi în relaţiile cu fraţii ori surorile este bine să nu ne axăm pe diferenţe, ci pe similitudini şi să-i oferim celuilalt locul potrivit în inima noastră. Nu e responsabilitatea celuilalt cum mă simt eu. Şi atunci trebuie să învăţ să fac această igienă mentală şi să încep să coordonez aspectele mele emoţionale, tocmai pentru a putea face faţă cu brio oricăror interacţiuni.
Iubirea este necondiţionată, condiţiile le pune doar mintea. Mintea vine şi spune da, dar ar trebui aşa lucrurile. Astea sunt iluzii, adevărul e aici, în inimă, într-un strat mult mai profund al fiinţei noastre, acolo unde toată lumea are dreptul să aparţină.
Pandemia ne-a apropiat de familii
În ultimul an, pandemia ne-a ajutat să ne apropiem de familii, să le trecem cu vederea mai multe şi să ne focusăm pe lucrurile bune.
"Cu siguranţă asta ne-a ajutat în toate planurile vieţii noastre, chiar dacă încă nu ne dăm seama de asta. Odată ce-i putem accepta pe dumnealor aşa cum sunt, vom putea merge şi prin viaţă cu o atitudine de deschidere, de seninătate, de acceptare. Şi atunci vom putea accepta şi succesul în viaţa noastră în toate perspectivele lui.
Secretul schimbării şi al unei vieţi mai bune
Pentru a putea face o schimbare cu adevărat, mai întâi trebuie să fim de acord că situaţia este aşa cum este. Altfel, dacă eu o neg nu am cum să o schimb şi atunci primul pas este să acceptăm totul necondiţionat, pentru că ăsta este un nivel al iubirii. Iubirea asta înseamnă - să fiu în acord şi să spun da aspectelor din viaţa mea - partenerului, jobului, părinţilor şamd. Iar după zona aceasta de acceptare, ulterior, pot să fac realmente nişte schimbări dintr+un plan foarte profund al fiinţei mele, nu doar mental.
