”În timpul sarcinii ar trebuit ca dantura să fie deja îngrijită. Femeile care își doresc un copil ar trebui să își trateze toate afecțiunile înainte de sarcină. Dar cum lucrul acesta, la noi, nu prea se întâmplă, apar foarte multe probleme care, în sarcină, se accentuează. De ce? În primul rând, dereglările hormonale din sarcină duc la gingivite, gingivitele duc la retenție de placă bacteriană, la parodontopatii, care, în unele cazuri, pot deveni foarte grave, carii, lucru care nu ar trebui să se întâmple.
De aceea, în timpul sarcinii, pot să facă foarte multe intervenții. Nu știu de unde frica aceasta de a merge la dentist în timpul sarcinii. Ele ar trebui să se gândească că boala parodontală și caria sunt boli infecțioase, bacteriene, care la naștere se transmit fătului, pot da nașteri premature.
Igiena orală, pe primul loc
Ce trebuie evitat în anumite trimestre ale sarcinii, radiografiile, intervențiile de amploare, anumită medicație, dar, dacă este necesar, pot fi făcute în anumite condiții și cu acordul medicului ginecolog.
Femeile însărcinate trebuie să se spele pe dinți de cel puțin două ori pe zi, dar dacă se poate după fiecare masă, pentru că apar acele sângerări și inflamații caracteristice încă din luna a doua. Trebuie să folosească ață dentară.
Ținând cont de vărsături, ar trebui să se spele imediat după pe dinți. Ele ar trebui să se clătească cu apă, cu apă cu bicarbonat pentru a îndepărta aciditatea, iar după o jumătate de oră, o oră, să se spele pe dinți.
Cel puțin trei controale în timpul sarcinii
Trebuie să vină la acele controale de trei ori minimum în timpul sarcinii pentru a preveni tot ce ar putea apărea”, a povestit Ada Epistatu la Antena 3.
Iar medicul este de părere că ”dinții nu se strică în timpul sarcinii. Apar anumite elemente care favorizează caria și parodontopatia. Nu din cauză că alăptează și pierd calciu”.
”Niciodată nu am văzut și am peste 25 de ani de experiență, o femeie care și-a rezolvat problemele înainte de sarcină, cu probleme majore după sarcină. Femeia însărcinată trebuie să vină la stomatolog pentru a descoperi o afecțiune și a o remedia. Toate femeile însărcinate au frică de stomatolog. Am gândit și am creat programe pentru femeile gravide, tocmai pentru a le monitoriza în timpul sarcinii și pentru a le învăța ce e periculos să facă și ce nu și cât de importantă este sănătatea orală în timpul sarcinii pentru sănătatea bebelușului”, a mai spus Ada Epistatu.