Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Pericolul ascuns din carnea de peşte | Dr. Hâncu: "Nu ar trebui să consumăm acest peşte"

Pericolul ascuns din carnea de peşte | Dr. Hâncu: "Nu ar trebui să consumăm acest peşte"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 17:16 22 Apr 2024 Modificat la 17:17 22 Apr 2024
pestele ca aliment beneficii si riscuri de ce are nevoie organismul de omega 3 in ce specii
Cea mai sănătoasă mâncare de Crăciun, care nu îngrașă. Meniul perfect de Craciun: ce și cât să mâncăm Sursa foto: Antena 3 CNN

Peştele este important pentru sănătate, întrucât conține un lanţ lung de grăsimi Omega-3 şi este bogat în substanțe nutritive cum ar fi vitamina D şi seleniu, dar și un conținut ridicat de proteine.

Medicul Anca Hâncu a vorbit, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea, despre intoxicarea cu metale grele, dar şi despre beneficiile consumului de carne de peşte pentru sănătate.

"Există o limitare care ar trebui respectată atunci când vorbim despre consumul de peşte. Să existe un maxim de un microgram pe gram. Această cantitate se atinge la rechin. Păstrăvul are 0,17, tonul poate avea o cantitate de la 0,3 până la 0,6.

Cea mai mică cantitate de mercur se găsește în peștele din ape foarte curate. În păstrăv, de pildă, se găsește o cantitate foarte mică de mercur. Cu cât este peștele mai mare, cu atât va căpta mai mult din aceste substanțe toxice. Totodată, dioxina este o substanță toxică care nu trebuie să se regăsească în pește. Un pește care conține dioxină,  nu este comestibil, nu ar trebui consumat acest peşte.

Recomandări pentru a alege pește proaspăt

  • cumpărat numai de la producători atestați, care păstrează marfa în condiții optime de igienă și de temperatură
  • trebuie să fie proaspăt sau refrigerat și păstrat pe un pat de gheață, într-o cameră de frig
  • atenție la miros: nu trebuie să fie nici apăsător, nici înțepător, asemănător celui de amoniac, ci mai degrabă discret
  • culoarea peștelui întreg nu este neapărat un indicator al prospețimii lui, deoarece poate fi afectată de mai mulți factor
  • fileurile de pește nu trebuie să prezinte nici modificări de culoare, nici uscare în jurul marginilor
  • în cazul peștilor întregi, ochii trebuie să fie limpezi și strălucitori, nu albicioși sau afundați în orbite
  • carnea fermă și branhiile roșii, fără miros
  • trebuie evitate produsele ale căror ambalaje prezintă semne de îngheț sau cristale de gheață, ceea ce poate însemna că peștele a fost dezghețat și recongelat de mai multe ori 
  • nu sunt eligibile nici produsele ”congelate” în care carnea de pește nu este tare sau în care peștele este îndoit, semn că a fost recongelat

Femeile însărcinate să aibă o grijă foarte mare la peștele pe care îl consumă. Să consume doar de două-trei ori pe săptămână și cu atenție la acești pești mari. Și aici ne referim la carnea de rechin, carnea de pește spadă, ton.

Peștele are niște beneficii extraordinare, care depășesc potențialul efectului negativ. În primul rând, două-trei porții de pește pe săptămână vor scădea cu 36% riscul de boli cardiovasculare. Astfel că avem cardio-protecție și prin acel aport de acizi graşi Omega 3. Mai avem şi neuro-protecție, crește neurogeneza, sinaptogeneza, adică și producția de acetil-colină, care este acel mediator care transmite informația la nivelul neuronilor.

Beneficiile consumului de pește

  • reduce riscul de accident vascular cerebral, depresia, boala Alzheimer 
  • dezvoltarea optimă a creierului unui copil și a sistemului nervos
  • reducerea cu mai mult de o treime șansele de a muri de boli de inimă
  • previne osteoporoza, anemia
  • accelerează arderile
  • previne inflamațiile
  • mărește aportul de calciu în organism
  • bună sursă alimentară de vitamina D
  • poate îmbunătăți calitatea somnului

De asemenea, peștele este un agent terapeutic molecular cu efect antiinfecțios, antibacterian. Are efect și antiinflamator, de asemenea, şi efect antioxidant. Elimină practic radicalii liberi în organism și astfel are efect pe longevitate.

Are şi efect protector pentru ficat, deci este hepatoprotector. Este util în dermatitele atopice.", a mai spus medicul.

Consumul de Omega 3 se reflectă și în sănătatea mintală, deoarece acizii grași poli-nesaturați sunt componenta esențială în structura creierului în toate etapele vieții, în special în timpul copilăriei, deoarece ajută la îmbunătățirea atenției și a învățării, a sănătății cognitive, a suportului memoriei și a reducerii simptomelor depresiei.

Soiuri de pești cu un conținut ridicat de mercur

  • merlin albastru
pește spadă
rechin
macrou
  • Pește cu un conținut moderat de mercur (consumat o dată/lună)
  • pionul portocaliu
merluciul
epinefelul
  • Pește cu un conținut scăzut de mercur (consumat de 2 ori/săptămână)

hering
ton la conservă
  • Pește cu un conținut foarte scăzut de mercur (poate fi consumat fără restricție)
  • somonul
codul
eglefinul
×
x close