Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Pericolul vărsăturilor în caz de consum excesiv de alcool. Dr. Ţincu: "Mulţi mor sau ajung la terapie intensivă"

Pericolul vărsăturilor în caz de consum excesiv de alcool. Dr. Ţincu: "Mulţi mor sau ajung la terapie intensivă"

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 10:53 30 Iun 2022 Modificat la 12:32 30 Iun 2022
pericol varsaturi consum excesiv alcool
Pericolul vărsăturilor în caz de consum excesiv de alcool. Dr. Ţincu: "Mulţi mor în urma complicaţiilor" Sursa foto: Antena 3

"Discutăm de intoxicaţia alcoolică atunci când cantitatea de alcool prezentă în sânge depășește capacitatea organismului de metabolizare, apare efectele de deprimare a sistemului nervos central.

Sigur, noi consumăm alcool pentru că ne aduce o stare de bine, însă apare acea stare de euforie imediat după consumul alcoolului.

În momentul în care cantitatea de alcool se acumulează în sistemul nervos central, apare progresiv deprimarea creierului.

Nu mai putem să ne coordonăm foarte bine mișcările, nu mai putem să vorbim cu aceeași acuratețe, nu mai vedem la fel de bine ca în condiții normale.

Dacă continuăm să bem, la un moment dat, creierul este atât de deprimat încât apare starea de comă. Pacienții pot să ajungă în stare de comă", a spus medicul Radu Ţincu, joi, în cadrul rubricii Sfat de sănătate de la Antena 3.

Pericolul vărsăturilor în caz de consum excesiv al alcoolului

"Cel mai frecvent consumul de alcool produce greață și vărsături, iar dacă pacientul respectiv varsă în timp ce este comatos, nu va putea să-și protejeze căile aeriene și apare o complicație extrem de importantă și gravă- pneumonia de aspirație traheobronșică, în care conținutul gastric ajunge la nivel pulmonar, și dintr-o dată plămânul va fi contaminat atât cu bacterii, dar şi cu suc gastric.

Acest suc gastric este extrem de acid și produce o pneumonică chimică, adică o inflamație chimică a țesutului pulmonar. Cei mai mulți dintre acești pacienți mor nu din cauza intoxicației alcoolice. Mor în urma complicației pulmonare și de multe ori necesită măsuri de terapie intensivă și ventilație mecanică chiar pe perioade lungi de timp. 

Diferenţa dintre o beţie şi o intoxicaţia cu alcool

Toxiinfecţia alcoolică este diferită de o beție pentru că ea pune în pericol autonomia organismului.

Faptul că apare hipotensiune arterială. Trebuie să spunem că alcoolul este un vasodilatator. Consumat în exces va produce scăderea tensiunii arteriale chiar până la nivel de colaps cardiovascular. Acest lucru va duce la o scădere a funcţiei renale.

De asemenea, alcoolul este un toxic direct pentru miocard. Inima nu mai funcționează la fel de bine în prezența alcoolului și pot să apară tulburări de ritm cardiac. Aceste tulburări sunt cu atât mai frecvente cu cât cantitatea de alcool este mai mare, la persoanele tinere care nu au un metabolism la fel de accelerat al etanolului. Și trebuie să mai spunem un lucru pe care oamenii probabil nu îl cunosc. 

S-a dovedit că prezența acetaldehidei care apare în urma metabolizării alcoolului crește riscul de cancer gastric, cancer esofagian sau cancer hepatic. Și atunci trebuie să ne punem întrebarea cât de des bem astfel încât această cantitate de acetaldehidei să nu fie su atât de mare încât să producă mutații genetice. 

Pericolul consumului cronic de alcool

Intoxicațiile acute nu apar pe perioade lungi de timp. Ele, de obicei, apar în mod acut, atunci când depășim cantitatea respectivă.

Dacă discutăm de un consum cronic timp de mai multe zile dincolo de intoxicația acută, trebuie să ne uităm și la alte complicații acute pe care le determină alcoolul.

Pancreatita acută, hepatita acută toxică pot să apară după 2-3 zile de consum exagerat de alcool și unele dintre aceste complicații pot să fie mortale.

Mortalitatea asociată pancreatitei acute este una extrem de ridicată și de cele mai multe ori, când suntem în vacanță, nu consumăm doar alcool în exces, consumăm și alimente în exces.

Asocierea dintre alcool, alimente grase, prăjeli, alimente extrem de condimentate vor crește riscul de a dezvolta astfel de complicații digestive. 

Ponturi pentru a nu ajunge la toxiinfecţie alimentară în vacanţă

În primul rând, să ne spălăm pe mâine atunci când consumăm alimente. Nu știu dacă mai e nevoie să spunem oamenilor că după ce folosesc toaleta trebuie să facem același gest, pentru că există o floră microbiană care ulterior poate să ajungă în tubul digestiv.

De asemenea, ar trebui să consumăm alimente de la restaurante sigure, pentru că la 40 de grade alimentele se alterează extrem de rapid și odată cu creșterea unor bacterii în interiorul acestora, ele vor ajunge să producă toxiinfecții alimentare colective.

Nu în ultimul rând, alimentele pe care le gătim acasă trebuie să le ținem în condiții optime, la sub 4 grade iar dacă le ținem o perioadă mai lungă în afara frigiderului trebuie să ne asigurăm în funcție de tipul alimentului, care este timpul de de degradare, de alterare. 

Cumpătarea este elementul cel mai important. Alcoolul face parte din viața noastră și reprezintă o normalitate. Un pahar de vin la masă, o bere pe plajă nu reprezintă niciun fel de problemă, însă trebuie să fim foarte atenți să nu depășim capacitatea pe care noi o avem de toleranță și nu în ultimul rând, să ne gândim că temperaturile acestea extreme, soarele, vor intensifica toate reacțiile pe care le le determină. 

În primul rând, să ne axăm pe apă. Apa reprezintă un element de hidratare extrem de important și dacă este foarte cald afară. Un alt mit pe care ar trebui să-l desființăm este că lichidele reci nu ne aduc un plus. Trebuie să consumăm lichide la temperatura camerei", a mai spus medicul.
 

×
TOP articole
x close