Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Când este sănătos ca un bebeluş să facă primii paşi. Mare atenţie la premergător | Dr. Herdea: "Face mai mult rău decât bine"

Când este sănătos ca un bebeluş să facă primii paşi. Mare atenţie la premergător | Dr. Herdea: "Face mai mult rău decât bine"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 14:53 07 Iul 2022 Modificat la 14:55 07 Iul 2022
cand este sanatos ca un bebelus sa faca primii pasi
Când este sănătos ca un bebeluş să facă primii paşi. Mare atenţie la premergător Sursa foto: Antena 3

"Considerăm normal ca mersul să înceapă în jurul vârstei de un an. Părinţii să nu grăbească mersul celui mic. 

Există această tendință în care toată lumea presupune că dacă un copil va merge mai devreme, acesta va ajunge și mai departe. Însă iată că în cazul copiilor nu avem niște limite fixe.

Părinții ar trebui să îi ajute pe cei mici în momentul în care văd că s-ar chinui așa să se ridice și să facă primii pași sau să-i lăsăm așa în stilul lor.

Recomandarea noastră este să îi lăsăm pe cei mici, cumva să vină de la sine.

Stilul acela clasic în care este luat de mânuță, cineva îl plimbă, nu îi ajută, din contră, poate să facă rău. Ca mersul să înceapă avem nevoie de 2 obiective.

În primul rând, partea mecanică trebuie să fie în regulă și de asta facem ecografia de sold la început, în primele 6 săptămâni după ce ne-am asigurat că partea mecanică este în regulă. Mai departe, transmisia este cea care trebuie să se dezvolte, adică să poată să stea în picioare și de a face primii pași", a spus medicul Alexandru Herdea, joi, în cadrul rubricii Sfat de sănătate de la Antena 3.

Premergător, risc şi beneficiu

Premergătorul din zilele noastre s-a transformat foarte mult, adică nu mai este ca pe vremea noastră.

Premergătorul întotdeauna a fost un un subiect între risc și beneficitate pentru părinții care aveau nevoie să se degajeze și să facă ceva, dar un risc din punct de vedere ortopedic pentru tot ceea ce înseamnă structură osteomusculară a copilului.

Pentru că nu este pregătit, el este forțat să stea într-o poziție, nu știe ce are de făcut. În primul rând, el e plasat acolo, după care observă că poate să se miște de colo-colo dând din picioare, dar piciorul stă pe vârfuri nu calcă cum trebuie.

Cu timpul apar solicitări și asupra articulațiilor, genuchilor sau soldurilor, care pot periclita mai târziu această structură a membrelor inferioare. Prin urmare, premergătorul este contraindicat.

Practic încălțămintea a venit odată cu dezvoltarea societății. Încălțăminte este doar de fashion, este un accesoriu, nu va ajuta la nimic. Prin urmare, dacă vorbim de încălțăminte adecvată pentru un copil care deja începe să facă primii pași.

Reținem de la început că nu există încălțăminte care să imite mersul, iar încălțămintea ortopedică are niște recomandări stricte, adică în mod normal orice încălțăminte găsim în comerț poate fi cât se poate de în regulă pentru copil.

Se fac adesea greșeli. Părinţii le cumpără copiilor încălţăminte cu un număr mai mare, pe motivul că acesta va creşte. El va înota efectiv în acei adidaşi. Se va ajunge la o deformare a picioarelor. Se strică mersul copilului.

O încălţăminte ar trebui să-i asigure suport gleznei, dar nu să fie o încălţăminte cu talpă rigidă sau cu un suport rigid şi în niciun caz elastic. 

Mersul descurţi, cel mai benefic pentru cei mici

În casă, copiii trebuie lăsaţi în picioarele goale. La fel şi atunci când mergem la mare sau munte, fie la pădure. El va stimula formarea boltei plantare și formarea în armonie cu forma piciorului.

Dacă de la vârsta de un an și 4 luni, un an și 6 luni mersul nu a început măcar să arate ca un proces în achiziție, atunci e bine să ne adresăm unui medic.", a mai spus medicul.

×
x close