"Afecţiunile psihice sunt mai multe, ele nu influenţează doar modul în care ne alimentăm, ci efectiv modul în care ne percepem. Putem vorbi despre bulimie, anorexie, despre dezechilibre alimentare. Mergând mai în profunzime, putem vorbi şi despre anxietate şi depresie. Toate acestea creează dezechilibre şi în farfuria cu mâncare", a spus psihoterapeutul Anca Alungulesei, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea.
Dezechilibrele alimentare vin de la psihic
"Dacă nu mănânci, nu trăieşti. Din punctul meu de vedere, dependenţa de mâncare este o dependenţă mai profundă decât alte dependenţe, cum ar fi fumatul, alcoolul, jocurile de noroc şi aşa mai departe", a mai spus psihoterapeutul.
De ce ajung unele persoane la bulimie
"În primul rând, persoana respecivă trebuie să treacă printr-un proces terapeutic. Primul pas, ca în orice dezechilibru, este conştientizarea, adică acceptarea. Este foarte important sprijinul familiei", a mai spus Anca Alungulesei.
Dezechilibrele alimentare apar în copilărie
"Mâncarea este doar un instrument către care mergem să ne împlinim anumite lipsuri sau nevoi. În general, persoanele care au trecut prin diverse traume, pot trece prin dezechilibre mai profunde pe partea de alimentaţie. Nu ai cum să tratezi ceva ce nu cunoşti, este nevoie să ajungi la rădăcina problemei", a precizat psihoterapeutul.
De ce este greşit ca părinţii să îşi recompenseze copiii cu mâncare
"Este bine să ştim că nu ne ajutăm copiii în acest mod. Cea mai sănătoasă variantă este să liniştim mai întâi copilul, să-l ajutăm să iasă din starea aceea emoţională şi abia apoi să-i oferim poate chiar ceva dulce. În acest fel nu se va face conexiune neuronală. Foarte mulţi adulţi au probleme cu alimentaţia, pentru că în copilărie au fost recompensaţi într-o manieră sau alta cu ceva bun", a menţionat Anca Alungulesei.
De unde vine obsesia de a arăta bine
"Putem ajunge să fim obsedaţi de silueta noastră, să arătăm foarte bine şi să nu ne vedem în acest mod. Este clar că problema nu este numărul de kilograme, ci problema este percepţia de sine, adică modul în care se vede persoana respectivă.
Până nu iubeşti ceea ce trebuie să vindeci, nu prea poţi să vindeci. Trebuie să te iubeşti exact aşa cum eşti, dar faptul că ai o greutate peste media ta normală spune ceva despre tine. Este ca un semnal de alarmă, în interiorul tău e ceva ce nu funcţionează aşa cum trebuie.
Nu ai cum să te simţi bine când ai prea multe kilograme, pentru că eşti lipsit de energie, ai un grad inflamatoriu mare în organism, ai clar nişte obiceiuri care se sabotează. Este nevoie să te placi tu ca fiinţă, adică ai atâtea abilităţi şi atâtea calităţi pentru care să te simţi valoros, kilogramele sunt doar un amănunt.
În momentul în care începi să te iubeşti cu adevărat, cu siguranţă, corpul tău va ajunge la matricea perfectă, aşa cum a fost creat. Toţi ne-am născut cu capacitatea naturală de a mânca atunci când ne este foame şi de a ne opri atunci când suntem sătui", a spus psihoterapeutul Anca Alungulesei, în cadrul rubricii Sfat de sănătate.