Tinerii studenți au reușit să impresioneze juriul cu lucrarea lor la concursul internațional care a avut loc în Turcia.
Este pentru prima dată când studenții români se întorc cu premii după ce la celelalte ediții, începând cu anul 2012, au câștigat câte un loc pe podium.
Tema concursului din Turcia la care au participat 12 echipe a fost construirea machetei unui pod a cărui structură metalică să cântărească 79 de kilograme şi să poată susţine cel puţin 1250 de kilograme.
Studenții români s-au întors cu Premiul I pentru cel mai rezistent pod şi au ajuns pe locul al II-lea în competiție.
"Concursul de anul acesta a arătat că este cel mai bun pod la partea de rezistenţă", a spus Gheorghiţă Boacă, şef de lucrări la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii Iaşi.
Structura metalică realizată de studenţii în ultimul an ai Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi este o construcţie la scara 1:10 şi are o deschidere de şase metri.
Podul inventat şi realizat în totalitate de studenţi poate fi construit şi la scară reală. În România există poduri similare, în formă de arc, precum cel peste canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia.
Pentru proiectul lor, tinerii au lucrat şapte luni și au realizat fiecare piesă a machetei manual.