Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Proiecte speciale pentru tinerii care vor să muncească chiar dacă nu au studii sau vreo calificare

Proiecte speciale pentru tinerii care vor să muncească chiar dacă nu au studii sau vreo calificare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:31 03 Mai 2024 Modificat la 17:31 03 Mai 2024

Tinerii vor avea şansa să plece pentru două luni în Italia, gratuit, unde, pe lângă activităţile profesionale, vor beneficia de activități sociale, recreative și culturale, totul sub îndrumarea specialiștilor.

"Este o modalitate ca acești tineri să aibă un schimb de experiențe. Prin implicarea noastră directă, tinerii care sunt în grija statului, adică tinerii orfani vor beneficia de forme asemănătoare de sprijin de inserție prin care le formăm deprinderi și le prezentăm diverse meserii. 

Prin intermediul acestor programe ei vor avea un schimb de experință cu tineri din alte țări. Eu sunt foarte mândră de țara mea", a declarat ministrul Familiei.

Totodată, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, a anunțat că, anul acesta sunt peste 15.000 de locuri în tabere, 6.000 pentru studenți, 4.000 pentru tineri cu dizabilităţi, olimpici, tineri proveniţi din familii monoparentale şi din medii defavorizate, copii orfani cu vârsta între 14 şi 18 ani, în cadrul cărora sunt învăţaţi principalele deprinderi de viaţă.

Sunt demersuri vitale pentru viitorul României având în vedere că avem cei mai mulți tineri din Uniunea Europeană care nici nu muncesc, nici nu învață. Institutul European de Statistică Eurostat arată că aproape 20% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani din România nu aveau nicio ocupație în 2022.

×
x close