”Consiliul Județean, împreună cu președintele Thuma Hubert, am luat decizia să privim în două direcții.
În primul rând ar trebui să ne axăm pe infrastructura educațională, Consiliul Județean investește foarte multe fonduri în reabilitarea, extinderea, construirea unor unități de învățământ noi sau le extindem pe cele existente. Avem aici contracte de asociere cu primăriile din județul Ilfov.
În momentul de față avem contracte de asociere în valoare de 30 de milioane de euro pe care Consiliul Județean le finanțează în proporție de 90%. Sunt parteneriate cu primăriile pe care le facem în vederea construirii de grădinițe, creșe, licee, școli și așa mai departe. Este o componentă importantă pentru că fără a avea infrastructură, fără a avea logistică, nu ai cum să mergi mai departe, nu ai cum să mergi cu programe pentru elevi.
De asemenea, tot Consiliul Județean, prin intermediul echipei, oferă asistență tehnică în vederea obținerii de finanțări europene sau guvernamentale, tot primăriilor.
S-au obținut finanțări importante și se obțin în continuare în sensul în care avem pe fondul de mediu, reabilitare și eficientizare energetică, la clădiri publice, unități de învățământ, avem, prin PNRR, proiecte de 250.000 € pentru fiecare localitate, pentru fiecare unitate de învățământ, pentru mobilier și echipamente de dotare a laboratoarelor. Vorbim de laboratoare de biologie, chimie, fizică, informatică. Sunt proiecte extrem de importante. Avem și parteneriatul cu Universitatea Politehnică pentru construirea unui campus nou școlar, unde elevii din învățământul profesional dual să își poată continuă pregătirea pentru a avea o meserie.
Deci practic aceasta este o direcție de creare a unei infrastructuri necesare pentru a putea merge mai departe cu proiecte și programe pentru elevi”, a explicat Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov.
Învățăm cu folos, lecții de succes în educație din Ilfov | Conferinţă naţională Antena 3 CNN “România Inteligentă”Învățăm cu folos, lecții de succes în educație din Ilfov | Conferinţă naţională Antena 3 CNN “România Inteligentă” O nouă conferință România Inteligentă organizată de Antena 3 CNN, în colaborare cu cotidianul național Jurnalul pornește de la ideea că soluțiile alternative de învățământ încep să fie tot mai căutate de părinți și autoritățile locale încep să se implice pentru a pune la dispoziție platforme noi extrașcolare.
Publicată de Antena 3 pe Miercuri, 24 mai 2023
”A doua direcție este aceea de a ne axa efectiv și de a pune în centrul atenției pe elevi, și am creat aici diverse proiecte și programe prin care să sprijinim elevii pe tot parcursul învățământului, de la clasa 0 până la clasa a XII-a.
De exemplu, am avut un proiect pilot în care am identificat zonele vulnerabile și am oferit, printr-un parteneriat cu câteva primării, rechizite, manuale, caiete și tot necesarul pentru a începe anul școlar. Pentru că sunt, din păcate, copii care provin din familii defavorizate și trebuie să ne aplecăm atenția și asupra acestei categorii, în mod deosebit, pentru a preveni abandonul școlar.
De asemenea, avem, pentru elevii de clasa a VIII-a, un proiect de consiliere vocațională, astfel încât elevii să fie testați pentru a identifica abilitățile, inclinarea, și astfel elevul, împreună cu părinții și familia lui, să ia o decizie responsabilă atunci când alege un liceu de profil uman sau real sau o școală profesională. Să ia o decizie în cunoștință de cauză, să vadă exact către ceea ce merge”, a mai spus el.
Conferința, moderată de jurnalistul Adrian Ursu, este realizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul național Jurnalul si continuă seria de evenimente "România Inteligentă", platformă media marca Antena 3 CNN.