Datorită robotului, elevii au fost mult mai atenţi la lecţie şi au reuşit să înţeleagă mai uşor cum să îşi gestioneze banii.
Pepper este profesor la școala de bani, iar în aceste zile a venit să îi învețe pe elevi și să le răspundă la întrebări.
Roboțelul Pepper i-a învățat pe cei mici cum să își gestioneze banii în viața de zi cu zi, astfel încât să economisească, dar și să își permită tot ce își doresc în viitor.
"Alături de colegii mei și alături de roboțelul Pepper, care este și el profesor la școala de bani, îi învățăm pe copii cum să își gestioneze banii, astfel încât să economisească și să își poată îndeplini atât visuri mai mari, cât și mici plăceri, dar să și facă fapte bune astfel încât devenind adulți să aibă un buget echilibrat și să își poată îndeplini obiectivele", a spus Dana Corcheș, profesor la Şcoala de bani.
Roboțelul Pepper face parte din Proiectul intitulat Zilele educației financiare și a fost prezent în 10 școli din județ.