Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Preț record al gazelor după ce Rusia ”a închis robinetul”. Facturi uriașe în perioada următoare

Preț record al gazelor după ce Rusia ”a închis robinetul”. Facturi uriașe în perioada următoare

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:33 17 Iun 2022 Modificat la 14:33 17 Iun 2022
pret gaze reuniune europa
Sursa foto: Hepta | Abaca Press / Utrecht Robin

Actuali și foști oficiali din domeniul energiei au spus că se tem că invazia Rusiei în Ucraina, venită după ani de zile în care în acest sector nu s-au făcut destule investiții, a împins lumea spre o criză care va rivaliza sau chiar va depăși crizele petrolului din anii '70 și de la începutul anilor '80, scrie CNN. 

Potrivit bursei din Amsterdam, în acest moment avem cel mai mare preț la gaze din ultimele trei luni. Doar în luna martie a acestui an prețul a mai crescut până la 124 euro/MWh, după care a luat un trend descendent. 

Însă astăzi, prețul gazului este din nou de 124 de euro/MWh. 

”Să știți că pe bursa internațională creșterea a fost una foarte mare. Practic ecartul pe care l-am văzut în doar câteva zile a fost de peste 50%. Acest lucru se va reflecta în prețurile din toate contractele din toată Europa. 

Din fericire, în România, prețul este plafonat în acest moment. Asta face ca prețul final să nu primească acest șoc care s-a întâmplat în momentul de față. 

Cu siguranță că nu se va găsi o soluționare a conflictului pe care îl avem în momentul de față, iar vremurile care ne așteaptă nu vor fi vremuri cu prețuri mai mici la gaze naturale și alte produse. Din păcate va trebui să ne gândim chiar la alte situații chiar mai rele decât prețurile mari”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației România Inteligentă. 

×
Etichete: gaze
x close