Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Cum luptă Poliția Română cu traficanții de droguri pe internet. Cătălin Zetu: „Un mod de operare este cel al codurilor QR”

Cum luptă Poliția Română cu traficanții de droguri pe internet. Cătălin Zetu: „Un mod de operare este cel al codurilor QR”

zetu
Cătălin Zetu, șef Birou Investigare Infracțiuni sisteme IT IGPR. Sursă foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iul 2024   •   15:52

Lupta cu traficanţii de droguri din România nu are loc doar pe străzi, ci şi în mediul online. Poliţia Româna a reuşit să dezvolte tehnici prin intermediul cărora să poată ajunge în partea cea mai întunecată a internetului, acolo unde sunt tranzacţionate substanţele periculoase.

Polițiștii au reușit să decodifice multe dintre mesajele criptate pe care le folosesc atât consumatorii, cât și dealerii, putând, în acest fel, să îi depisteze. În plus, oamenii legii le-au arătat părinților la ce trebuie să fie atenţi.

Toate aceste informații au fost împărtășite în cadrul Conferinţei "PREVENȚIE, NU ADICȚIE – investiție pentru siguranța generațiilor viitoare", organizată de Antena 3 CNN și Agenția Națională Antidrog.

„Avem, în primul rând, internetul cu care cu toții interacționăm zilnic, în special copiii, adolescenții, chiar de la vârste foarte fragede și tocmai de aceea este bine de îmțeles și odată cu campaniile de conștientizare, de prevenire și așa mai departe, să înțelegem că acest mediu cumva cunoaște valențe diferite, adică de la ce vedem la o primă vedere, la o căutare pe Google și mergând spre zone greu accesibile, unde, doar cu anumite instrumente specializate sau cu anumite cunoștințe, putem ajunge și putem identifica chiar și promovarea unor astfel de substanțe”, a spus Cătălin Zetu, șef Birou Investigare Infracțiuni sisteme IT IGPR.

”Facem referire la această zonă a dark web-ului. Putem vedea website-uri și forumuri în internetul ușor accesibil, care promovează atât discuții, cât și vânzarea unor astfel de substanțe.

Totodată, social media și platformele de social media sunt, la fel, instrumente unde utilizatori sau participanți în această rețea de distribuție a drogurilor comunică și își pot promova atât produsele, cât și serviciile.

Un mod de operare este cel al codurilor QR. În diferite zone din România și nu numai, am putut să vedem ca Poliție Română aceste coduri QR lipite în diferite zone publice. Scanate, duc la diferite medii de comunicare acolo unde sunt tranzacționate și substanțe ilegale”,  a precizat Cătălin Zetu, șef Birou Investigare Infracțiuni sisteme IT IGPR.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Scrisoarea lăsată în vestiar de jucătorii naționalei, după meciul Euro 2024 cu Olanda
x close