Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Nicoleta Radu, director general PAID: "Eu cred că România nu va putea face față unui dezastru"

Nicoleta Radu, director general PAID: "Eu cred că România nu va putea face față unui dezastru"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:22 26 Feb 2024 Modificat la 11:21 27 Feb 2024

Nicoleta Radu, director general PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), a explicat cât de importantă este asigurarea locuințelor, avertizând că România nu va putea face față unui dezastru major, dacă nu apelează la soluțiile de protecție financiară.

"Noi, la PAID, încercăm să promovăm aceste asigurări și să-i facem pe oameni să înțeleagă că fără o asigurare financiară, în cazul unui eveniment major, nu ne putem descurca atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate.

La nivelul țării, vor fi reale probleme în cazul în care ne vom confrunta cu un eveniment de anvergura celui din 1977 și nu este deloc de neglijat faptul că putem anticipa, lucrând cu cifre, că vor fi pierderi, cel puțin pe zona asigurărilor de locuințe, de multe miliarde de euro, în jur de 10 miliarde de euro, poate mai mult.

Eu cred că România nu va putea face față unui asemenea eveniment, dacă nu va lua în calcul soluțiile de protecție financiară, care vin din asigurări", a spus Nicoleta Radu, director general PAID. 

Cu toate acestea, odată cu anumite modificări introduse în legislație, interesul oamenilor pentru asigurarea locuințelor a crescut.

"Există, într-adevăr, un interes mai mare din partea cetățenilor pentru asigurările de locuințe. Avem printre modificările legislative câteva care ar putea conduce, în viitor, la o creștere a gradului de cuprindere în asigurare.

Mă refer la verificarea poliței de asigurare de fiecare dată când mergem la Cartea Funciară. Acest punct de verificare va conduce la o conștientizare mai mare a nevoii de asigurare a locuinței.

De asemenea, avem o modificare care se referă la lărgirea distribuirii polițelor, acestea putând fi distribuite acum și prin brokeri și chiar prin instituțiile publice locale", a mai adăugat Nicoleta Radu.

Totuși, în fața unui dezastru natural, oamenii au tendința de a uita foarte ușor ce s-a întâmplat.

"Acest șoc emoțional nu durează foarte mult, ci doar câteva săptămâni, după care oamenii uită și revin la comportamentul lor normal și la concepția că s-ar putea ca lor să nu li se întâmple", a încheiat directorul general PAID. 

Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, a organizat, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferinţa naţională ”EȘTI SIGUR, NU EȘTI SINGUR” – 10 motive de încredere prin asigurările în caz de dezastru. 

×
TOP articole
x close