Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Modernizarea unui liceu din Săveni a costat 3,6 milioane de euro. Cum arată acum oraşul după ce a fost modernizat

Modernizarea unui liceu din Săveni a costat 3,6 milioane de euro. Cum arată acum oraşul după ce a fost modernizat

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:45 26 Apr 2022 Modificat la 10:45 26 Apr 2022
saveni botosani
Modernizarea unui liceu din Săveni a costat 3,6 milioane de euro. Cum arată acum oraşul după ce a fost modernizat Sursa foto: Antena 3

Lucrările de modernizare în valoare de 3,6 milioane de euro a Liceului "dr. Mihai Ciucă" din Săveni au fost finalizate.

Cărțile așteaptă doar deschiderea noului an școlar în condiții cu adevărat europene pentru toți cei care învață în micul orășel.

Cu ce este dotat liceul din Săveni

"Avem laboratoare în acest corp creat de la zero. Avem condiţii de învăţat la superlativ, avem un amfiteatru roman şi, bineînţeles, centru documentare şi informare, precum şi săli de lectură pentru copiii care stau la internat şi cei din liceu", spune Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni.

Liceul este dotat cu laboratoare de informatică, de fizică, de gastronomie, bibliotecă și săli de conferință.

Prin această investiție vor putea să își desfășoare orele în cele mai bune și performante condiții.

"Prin digitalizarea liceului, copiii noştri iau contact cu lumea mult mai uşor şi prin proiectele pe care le avem cu şcoli din tara şi din UE, ei văd că şi la noi e ca în ale părti. Şcoala în zilele noastre nu mai este un furnizor de informatie, ci e necesar să fie un furnizor de educaţie şi dezvoltare personală", a spus Cristina Chiorescu, directoare Liceul "Dr. Mihai Ciucă".

Orașul se mândrește și cu un complex sportiv de 1,7 milioane de euro.

"Complexul sportiv este format din trei terenuri de sport: unul de fotbal, unul de baschet şi unul de volei. Dotările sunt foarte moderne, la la nivelul celor de Liga I, cu săli de conferinţă, cu birouri. Ca şi locuri, avem 1.400 de locuri. Noi am gândit un complex sportiv calibrat la nevoile oraşului Săveni", a precizat edilul.

Parc fotovoltaic, construit pentru facturi mai mici în instituţiile publice

În plus, autoritățile au accesat și fonduri norvegiene, cu ajutorul cărora au instalat panouri fotovoltaice, pentru a reduce costurile la electricitate.

"Este un proiect in valoare de 500.000 de euro. Ne-am gândit în aşa fel încât, având în vedere evoluţia preţurilor din energie, să devenim independenţi din punct de vedere energetic şi pentru asta am făcut cateva proiecte care să ne ajute sa facem economie la bugetul local", a edilul primarul oraşului Săveni.

După calculele făcute de autoritățile locale, facturile s-ar putea reduce chiar cu până la 40%.

Din fonduri europene au montat și 700 de corpuri de iluminat LED și urmează să eficientizeze energetic atât clădiri de interes public, cât si 24 de ansambluri multifamiliale, cu o investiție de 9 milioane de euro.
 

×
x close