Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Sala Polivalentă din Constanța, salvarea sportivilor de performanță | Viceprimar: ”Sperăm la sfârșitul anului”

Sala Polivalentă din Constanța, salvarea sportivilor de performanță | Viceprimar: ”Sperăm la sfârșitul anului”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:30 24 Mai 2024 Modificat la 15:58 27 Mai 2024

CSM Constanța are, în prezent, 23 de secții și numără 1112 sportivi.

Chiar dacă oficial clubul s-a înființat de doar doi ani, echipele care fac parte din el au în spate ani de muncă și multe performanțe.

Echipa de volei feminin a reușit promovarea în primul eşalon valoric al voleiului românesc, după o absență de 10 ani, în sezonul 2022-2023.

De asemenea, echipa de baschet feminin a devenit vicecampioană în Liga Națională de Baschet sezonul trecut și a câștigat Cupa Federației.

”Ne dorim să performăm la cel mai înalt nivel, să ne vedem copiii campioni”, spune Florin Voinea, antrenor echipa volei feminin CSM Constanţa.

”Am reușit la nivelul echipei de fete să câștigăm campionatul și cupa, la nivel de băieți am terminat în primele locuri”, spune Alexandru Olteanu, antrenor echipă baschet CSM Constanţa.

Dar, pentru a ridica ștacheta este nevoie de mai mult. Clubul nu are o sală proprie pentru antrenamente sau meciuri. Echipele joacă în alte spaţii unde plătesc chirie şi au făcut chiar şi investiţii, deşi sălile nu le aparţin.

”Am avut momente în care oamenii au rămas în afara sălii. Ne-am dori o sală cu o capacitate mai mare și nouă. Asta e foarte veche, are multă istorie, dar ne-am dori o sală nouă”, a declarat Silviu Băiceanu, manager secție handbal CSM Constanţa.

Anul trecut, clubul a avut un buget de 10 milioane de euro. Și datorita acestor fonduri, a implicării administrației locale și a sacrificiilor și eforturilor depuse de sportivi s-au obținut performanțe extraordinare.

La nivelul orașului, în acest moment se află în construcție Sala Polivalentă, care ar urma să fie finalizată în luna august.

Ionuț Rusu, viceprimar al orașului Constanța, susține că lucrările nu sunt sub controlul administrației publice locale, însă speră ca acestea să se finalizeze curând.

”Sala polivalentă, din nefericire, nu este sub controlul acestei administrații conduse de primarul Virgil Chițac, ci este în subordinea CNI, Companiei Naționale de Investiții și acolo nu avem noi controlul.

Noi ne dorim să avem aceste lucrări terminate cât mai repede, sperăm la sfârșitul anului, dar acolo va trebui să se ia o decizie la nivel guvernamental, astfel încât fondurile alocate să fie suficiente și, bineînțeles, în timp util”, a spus Ionuț Rusu, viceprimar al orașului Constanța.

Sala de sport va avea 9.820 mp, fiind desfășurată pe trei niveluri, cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri.

Va avea un teren de joc cu caracter multifuncțional de handbal, baschet și volei, dar şi o sală de antrenamente.

×
x close