Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Liceele din ţară devin rând pe rând independente energetic

Liceele din ţară devin rând pe rând independente energetic

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:13 27 Oct 2022 Modificat la 10:13 27 Oct 2022
panouri solare licee
Liceele din ţară devin rând pe rând independente energetic Sursa foto: Antena 3 CNN

Astfel, pe acoperișurile liceelor au fost montate panouri fotovoltaice care asigură aproape tot consumul, iar facturile la curent sunt reduse aproape sută la sută. 

Liceul Mihai Eminescu din Constanţa se numără printre unitățile de învățământ din județ care au fost dotate cu panouri fotovoltaice. 

Peste 50 de astfel de panouri au fost montate pe acoperișul clădirii care este monument istoric și au o capacitate de 15 KW.

"Am o factură din februarie cu o valoare de 6925 de lei, iar acum am o factură din septembrie cu un sold de 5 lei", spune Bianca Ibadula, directorul liceului Mihai Eminescu din Constanţa.

În unele cazuri, panourile furnizează energia atât pentru producerea curentului electric, cât și pentru apă caldă și căldură. 

E cazul liceului din Năvodari, în care primăria din oraș a investit 10 milioane de lei, din bani europeni, pentru eficientizarea energetică a școlii. 

Pereții sunt izolați, ușile și ferestrele au fost înlocuite, iar pe acoperiș au fost montate 70 de panouri solare care asigură în acest moment aproape jumătate din consum.

"Panourile fotovoltaice de pe liceu ne-au ajutat să scădem factura cu aproximativ 40% la curentul eletcric, iar cele de la Sala de Sport ne ajută pentru apa caldă pe care o furnizează copiilor", explică Roxana Filip, director liceul Lazăr Edeleanu din Navodări.

Totodată, liceul stochează mare parte din energia electrică pentru zilele noroase, când panourile nu produc la fel de mult curent.

Modelul celor două licee este urmat și de alte unități de învățământ din județul Constanța. 

Comisia Europeană a anunțat că toate clădirile publice noi vor fi obligate să folosească energia solară până în 2030, iar clădirile existente să fie transformate în clădiri cu emisii zero până în 2050.

×
x close