"În România, tendinţa e să credem că deşeurile sunt doar o problemă, dar pot fi o resursă pentru foarte multe companii. Deşeurile pot fi reciclate pentru economie, dar trebuie o tranziţie de la deşeurile care vin de la cetăţenii români pentru o resursă în economie.
Cine poluează cel mai mult? Răspunsul e simplu: omul. Generează deşeuri, poluare prin emisii de dioxid de carbon", a spus ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Întrebat dacă există o soluţie ca să ajungem ca deşeurile care ne-au adus amenzi să ne aducă acum o sursă de profit, demnitarul a confirmat că da.
"Da, soluţia există inclusiv în România. În câteva judeţe din ţară putem vedea şi azi, avem judeţe unele sistemele de gestionare a deşeurilor funcţioneză, e o colectare selectivă bine organizată, exista staţii de sortare şi depozitare pentru o parte din deşeurile selectate de comunităţi (...).
"În schimb, o problemă nerezolvabilă e a deşeurilor mari, dar vin bani de la PNRR. Deşeuri mari - precum animale moarte, electrocasnice, dar până în 2026 construim o logistică naţională care apoi va fi operată de operatorii regionali din acele localităţi.
Apoi reciclarea trebuie susţinută, pentru că nu avem capacitate de reciclare, dar venim cu capacitate de 200 mil din PNRR, printr-o schemă de ajutor de stat (...).
Putem schimba faţa acestei ţări cu implicarea tuturor", a precizat oficialul.
Declaraţiile au fost făcute miercuri, la Conferința Națională "România Inteligentă", în cadrul căreia se dezbate problematica gestionării deșeurilor și se prezintă soluții durabile pentru a transforma gunoiul în energie, respectiv în sursă de venituri.
Evenimenul organizat de Antena 3 şi Jurnalul aduce faţă în faţă actori-cheie din domeniu şi autorităţi de la cel mai înalt nivel.
Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferință națională "Managementul deşeurilor - de la sursă de amenzi, la resursă şi profit".
14 milioane euro, ca să nu se blocheze colectarea gunoiului în Bucureşti: "Haideţi să scăpăm Capitala de un dezastru"
Asociaţia pentru Managementul Deşeurilor susţine că plăteşte bani buni de mai bine de jumătate de an, din buget, pentru ca în Capitală să nu se blocheze sistemul de colectare a deşeurilor.
"E nevoie să scăpăm Bucureştiul de această lipsă de acţiune sau de inacţiune din ultimii 10-15 ani. Capitala nu a beneficiat de reciclarea deşeurilor sub diferite forme, iar azi nu s-a rezolvat nimic cu depozitarea lor.
Noi, ca întreprindere, am plătit ca să nu se blocheze colectarea în sectorul 2 din Capitală, în fiecare lună, de şapte luni, două milioane de euro din buget.
Ciucu: "În Bucureşti, e o situaţie de cvasimonopol, efectiv nu o să mai avem unde să ducem gunoiul. E ca la nebuni"
Capitala este într-o situaţie de cvasimonopol în ce priveşte gunoiul, a declarat, miercuri, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi ar mai trebui făcută o groapă de gunoi, având în vedere că unele sectoare produc mai multe deşeuri decât două judeţe la un loc.
"E foarte importantă colectarea gunoiului la nivelul populaţiei. Dacă se face aşa, este apoi mult mai uşor, când ajunge gunoiul la sortare.
Importante sunt şi sursele de finanţare, dacă ele există, noi o să putem face asta la sectorul 6. În Bucureşti, suntem într-o situaţie de cvasimonopol de facto, şi nu e pentru că aşa şi-a dorit cineva", a spus Ciucu
Vom face acţiune în instanţă după ce se stabileşte cine e vinovatul", a spus Ciuclea.