Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Conferința România Inteligentă “Apă, sănătate, viață - gestionarea inteligentă a resurselor de apă - studiu de caz: Craiova

Conferința România Inteligentă “Apă, sănătate, viață - gestionarea inteligentă a resurselor de apă - studiu de caz: Craiova

conferinta romania inteligenta studiu de caz craiova
Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN
de I.D.    |    12 Sep 2024   •   10:09

Conferința națională România Inteligentă “Apă, sănătate, viață - gestionarea inteligentă a resurselor de apă - studiu de caz: Craiova” va avea loc miercuri, 18 septembrie 2024, la Centrul de conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn, Calea Griviței nr. 84-98, etaj 2, București, ora 14:00.

Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group și completează seria conferințelor ale platformei de comunicare ”România Inteligentă”. Conferința va fi moderată de Adrian Ursu și va fi transmisă integral live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN și Jurnalul, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate Live pe postul TV Antena 3 CNN.

Conferința națională este organizată în contextul marcării Zilei Mondiale a Monitorizării Calității Apei, o inițiativă globală de responsabilizare, și celebrează finalizarea unui proiect de amploare care va permite locuitorilor municipiului Craiova să beneficieze de apă de izvor direct la robinete, un exemplu de bune practici în gestionarea resurselor de apă.

Evenimentul va marca un moment esențial în lupta globală pentru protejarea și monitorizarea calității apei și va celebra reușita extraordinară a Craiovei în furnizarea unei ape de calitate. După aproximativ 60 de ani de la inaugurarea conductei de aducțiune a apei potabile Isvarna – Craiova (Firul I), proiectul de reabilitare și modernizare va aduce o schimbare semnificativă în calitatea apei furnizate în acest oraș.

Agenda conferinței include discuții pe subiecte esențiale precum:

  • Implementarea și îmbunătățirea sistemelor naționale de monitorizare a calității apei
  • Metode moderne și tehnologii avansate pentru evaluarea calității apei
  • Inițiative pentru asigurarea accesului universal la apă potabilă de calitate
  • Parteneriate public-private pentru îmbunătățirea infrastructurii de alimentare cu apă
  • Proiectul complex de modernizare și extindere a aducțiunii de apă destinat municipiului Craiova - exemple de bune practici
  • Isverna-Craiova, studiu de caz pentru depășirea obstacolelor birocratice
  • Proiecte și finanțări naționale pentru sporirea calității apei
  • Monitorizarea respectării standardelor de calitate a apei de către industrii și alte sectoare
  • Reducerea și reciclarea deșeurilor pentru protejarea calității apei
  • Implicarea comunităților locale în programele de monitorizare a calității apei
  • Beneficiile și provocările reutilizării apei uzate în sectorul agricol
  • Accesarea fondurilor europene și internaționale pentru dezvoltarea proiectelor de apă
  • Evaluarea impactului calității apei asupra sănătății publice
  • Programe de monitorizare și intervenție pentru prevenirea bolilor legate de apă

SPEAKERI ȘI PARTICIPANȚI:

  • Lia-Olguța Vasilescu, Primarul municipiului Craiova
  • Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
  • Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
  • Ing. Sorin Lucaci, Directorul General al Administrației Naționale „Apele Române”
  • Cristian Erbașu, Director General CONSTRUCȚII ERBAȘU SA
  • Cosmin Mihai Popescu, Președinte Consiliul Județean Gorj
  • Vasile Dorin-Cosmin, Președinte Consiliul Județean Dolj
  • Reprezentant din partea Institutului Național de Sănătate Publică

Accesul în locație este pe baza de invitație și confirmare.

×
Citește mai multe din România Inteligentă
» Vezi toate știrile din România Inteligentă
Cele mai noi știri
Parteneri
x close