Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Aplicația care îți arată toți medicii și spitalele din România, în funcție de afecțiune. Poate fi accesată gratuit

Aplicația care îți arată toți medicii și spitalele din România, în funcție de afecțiune. Poate fi accesată gratuit

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 17:25 23 Dec 2022 Modificat la 17:25 23 Dec 2022
New Project (8)
Sursa foto: Antena 3 CNN

În aplicaţia denumită Heymedica au fost introduse toate spitalele, laboratoarele, clinicile, farmaciile şi cabinetele stomatologice din ţară. Aici se regesc şi toți medicii, indiferent de specializare.

Astfel, utilizatorii pot să vadă ce servicii există de exemplu la nivelul unui sat, oricât de îndepărtat ar fi acesta, în doar câteva secunde.Sistemul bazat pe inteligența artificială îl ajută pe utilizator să își găsească cel mai apropiat medic sau spital, în funcție de simptome.

Totodată, toate unitățile medicale obțin un rating, în baza experientei pacienților internați, iar utilizatorii îşi pot crea un dosar medical digital. Este ceea ce încearcă să facă şi Ministerul Sănătăţii, însă până acum nu a avut succes.

"Am făcut un cloud unde poți sa îți pui dosarul medical. Tu ești proprietarul datelor", a afirmat dr Horea Timiș, promotor al aplicației.

Aplicația este deja folosită de medici din țară dar și din străinătate. Poate fi accesată gratuit, însă pe viitor va avea nevoie de investiții, pentru întreținerea şi dezvoltarea sa. De aceea, dezvoltatorii speră să obţină fonduri europene în acest sens.

 

×
Etichete: aplicatii spitale
x close