Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Alexandru Rafila, despre asigurările private de sănătate: „E clar că lucrurile trebuie să se schimbe”

Alexandru Rafila, despre asigurările private de sănătate: „E clar că lucrurile trebuie să se schimbe”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:51 17 Iul 2024 Modificat la 15:53 17 Iul 2024
ministrul sanatatii alexandru rafila
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Sursa foto: Antena 3 CNN

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit la Conferința Națională România Inteligentă “VIITORUL ASIGURAT – Viața și sănătatea românilor, pe mâini bune”, organizată de Antena 3 CNN, în colaborare cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), despre asigurările de sănătate private din România.

„E clar că lucrurile trebuie să se schimbe și o să trebuiască să se schimbe. Nu că ni se pare bine nouă, ci pentru că viața, realitatea și mai ales limitarea finanțării care există în momentul de față va impune acest lucru. Așa cum o să evoluăm, de la servicii excesive de asistență medicală spitalicească, în România...45% din banii din asigurări merg la spitale, ceea ce este foarte, foarte mult, spre partea ambulatorie și de spitalizare de zi, asta este evoluția, care nu este numai o evoluție de natură economică.

Este și de natură economică, pentru că un spital e o chestiune foarte scumpă și se caută soluții ca să mai diminueze cu spitalizarea. Ori, tehnologiile care există în momentul de față, care permit diagnosticul și tratamentul în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, înlocuiesc spitalizarea de lungă durată.

Și lucrul ăsta schimbă, inclusiv în zona de asigurări private de sănătate. Centrele multifuncționale, ambulatorii, cu capabilități foarte mari, îți oferă o gamă de servicii așa de mare încât nu simți nevoia să stai neapărat internat. Asta n-are legătură cu urgențele, să ne înțelegem. Nu are legătură cu urgențele medico-chirurgicale, care sunt examinate, internate, și tratate în spital.”, a precizat Alexandru Rafila, la eveniment.

Subiectele de discuție abordate în cadrul conferinței:

  1. Beneficiile asigurărilor de viață pe termen lung;
  2. Asigurările de sănătate – condiții “ca afara” în spitale și sisteme alternative de finanțare ale sistemului medical;
  3. Tendințe și evoluții pe piața asigurărilor de viață și sănătate;
  4. Educația financiară și rolul asigurărilor de viață;
  5. Adaptarea asigurărilor de viață la nevoile moderne;
  6. Pachetul de angajator pentru fidelizarea resursei umane;
  7. Deducerile fiscale - calea spre creșterea atractivității produselor de asigurări.

Evenimentul dedicat explorării și dezbaterii aspectelor esențiale ale asigurărilor de sănătate și viață a avut ca speakeri reprezentanți din domeniul asigurărilor, miniștrii și reprezentanți guvernamentali, după cum urmează:

  1. Reprezentanți ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR);
  2. Ministerul Sănătății;
  3. Ministerul Finanțelor;
  4. Reprezentanți ai Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale;
  5. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse;
  6. Reprezentanți ai Guvernului României - Cancelariei Prim-Ministrului;
  7. Reprezentanți ai Autoritații de Supraveghere Financiară;
  8. Reprezentanți ai Casei Naționale  de Asigurări de Sănătate (CNAS);
  9. Reprezentanți ai comisiilor parlamentare de specialitate;
  10. Reprezentanți ai Consiliului Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii;
  11. Reprezentanți ai companiilor de asigurări;
  12. Specialiști în nutriție, fitness;
  13. Operatori din turism care vor participa la dezbateri.

Conferința a fost moderată de Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN.

×
x close